Ne vom întoarce din nou în timp pentru a scoate la suprafață câteva evenimente memorabile din istoria acestui oraș. „Turistul printre vestigii” își începe călătoria de astăzi la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, se va odihni la Mănăstirea Sfinții Apostoli și se va reculege la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”- Sapienței, unde se va pregăti de o nouă călătorie care-l va duce pe urmele geto-dacilor.
Suntem la Kilometrul zero al României, loc înnobilat de o biserică în ale căror ziduri se ascund multe istorii legate de aceste meleaguri.
Este o zi obișnuită din săptămână, dar în curtea lăcașului de cult sunt destul de mulți oameni. Unii au venit pentru a se închina și a se ruga, alții au venit ca simpli turiști, dornici să vadă cum arată ultima ctitorie a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.
Biserica Sfântul Gheorghe Nou nu este o biserică obișnuită. Aici, chiar și cel mai puțin religios dintre oameni simte fiorul divin. Poate că sentimentul izvorăște din atmosfera care învăluie biserica sau poate că pleacă de la conștientizarea faptului că locul acesta este legat de mari personalități ale meleagurilor noastre.
Atunci când pătrunzi în curtea lăcașului de cult, nu ai cum să nu observi că este „supravegheată”, dintre platani, chiar de către Constantin Brâncoveanu. O imensă statuie din bronz a domnitorului martir domină zona. Opera a fost realizată în 1939 de către artistul Oscar Han.
În aceeași curte o să descoperiți și un alt ansamblu monumental care poartă, printre altele, semnăturile sculptorului Constantin Baraschi și arhitecților Horia Creangă și Ștefan Niculescu. Interesanta lucrare „Kilometrul 0” a fost numită de presa interbelică și „Inima Țării”. Monumentul are o istorie destul de tristă, fiind unul dintre multele „victime” ale comuniștilor.
Monumentul se prezintă sub forma unui bazin cu o roză a vânturilor în mijloc, între razele căreia sunt trecute în mozaic stemele provinciilor istorice ale României și numele orașelor – capitală. În mijlocul acestui bazin se găsește un glob metalic ce include simbolurile tuturor zodiilor.
Menit să marcheze kilometrul zero al României, ansamblul monumental a fost inițial contestat de mai marii Bisericii din perioada interbelică. Opoziția Bisericii a intervenit din cauza faptului că lucrarea era proiectată, inițial, astfel încât în centru să fie și o statuie a Sfântului Gheorghe. Invocând a doua poruncă din Decalog: „Să nu-ți faci chip cioplit…”, Biserica s-a opus formei inițiale a proiectului.
Ansamblul monumental „Kilometrul 0” a trecut printr-un alt episod greu între 1945 şi 1947, atunci când i-au fost smulse plăcile de mozaic ce alcătuiau numele oraşelor din Basarabia şi Bucovina de Nord.
Odată ajunși la putere, comuniștii au ordonat îngroparea ansamblului monumental „Kilometrul 0” sub un maldăr de pământ. Abia târziu, în anul 1992, când Biserica Sfântul Gheorghe Nou a intrat în restaurare a fost scos la lumină și acest interesant monument.
Biserica în care descoperi istoria reală
Pentru a putea ajunge la intrarea în lăcașul de cult este nevoie să cobori o scară scurtă, pentru ca apoi să urci mai multe trepte din piatră. Structura construcției te trimite cu gândul la faptul că pătrunzând între zidurile ei te înalți și tu și ești mai aproape de cer.
Nu doar scările pe care le urci dau măreție construcției. Același lucru se poate spune și despre ușa de cinci metri care străjuiește intrarea și care se evidențiază printr-o serie de elemente decorative extrem de frumoase. Când s-a făcut restaurarea lăcașului de cult, s-a reușit păstrarea ușii inițiale și recondiționarea acesteia.
Coloanele care susțin biserica dau robustețe construcției și fac trimitere clară la stilul brâncovenesc specific acestui lăcaș de cult.
Odată ce ai intrat în biserică, te lovește imensitatea spațiului, lărgimea acestuia. Mie mi-a dat senzația unui muzeu în care trebuie să stai și să studiezi pe îndelete fiecare exponat. Și nu este o blasfemie ceea ce spun, ci este o recunoștere a creației divine care ni se înfățișează în diverse forme.
Mobilierul în stil brâncovenesc îmbracă în mod spectaculos interiorul. La fel o face și pictura frescă din naos și pronaos, pe care echipa condusă de pictorul Ioan Moldoveanu a readus-o la viață. Cândva, aici, erau lucrări ale zugravului Pârvu Mutu, dar timpul a fost nemilos cu munca maestrului și a fost nevoie de o repictare.
Candelabre uriașe din bronz și candele delicate întregesc atmosfera unică din interiorul acestei biserici.
M-am oprit pe rând la fiecare dintre icoanele ce împodobesc zidurile, dar pașii mei se duceau fără să-mi dau seama către locul cu cea mai mare încărcătură din acest spațiu. Aflat în dreapta naosului, cum te uiți spre altar, Mormântul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu te obligă să te gândești la imensul sacrificiu pe care acest domnitor l-a făcut în numele credinței sale. Mormântul său constituie o dovadă a ceea ce înseamnă cu adevărat demnitate și patriotism.
Destul de aproape de mormântul domnitorului martir, se află o icoană a cărei poveste reprezintă o lecție de istorie pe care nu avem dreptul să o uităm. Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva a ajuns în acest lăcaș de cult după ce comuniștii au ordonat demolarea Bisericii Sfânta Vineri. Odorul bisericesc, datat undeva prin secolul al XVIII-lea, a fost restaurat acum mai bine de zece ani și astăzi se înfățișează, ca o mărturie a istoriei Bucureștiului, în ochii celui care vrea să înțeleagă cu adevărat ce s-a întâmplat pe aceste meleaguri.
În partea opusă mormântului se află o altă dovadă a frumoasei istorii pe care o avem. Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae este o adevărată bijuterie din argint curat. Aurită și ornată cu pietre prețioase, racla amintește de o altă mare personalitate istorică.
Sursele istorice indică faptul că biserica a primit în dar mâna dreaptă a Sfântului Nicolae chiar de la voievodul Mihai Viteazul și de la doamna Stanca.
Moaștele dăruite, potrivit cronicarului Radu Greceanu, în anul 1599, au înnobilat prima biserică ridicată pe acest loc. Mai târziu, etapele succesive de refacere a lăcașului de cult n-au văduvit biserica de aceste odoare importante.
Biserica Sfinții Apostoli a fost salvată de revoluția din 1989
Părăsim Biserica Sfântul Gheorghe Nou și ne îndreptăm către un alt loc încărcat de istorie: Biserica „Adormirea Maicii Domnului”- Sapienței. Dar înainte de a ne opri în micuța capelă ce poartă semnătura pictorului Gheorghe Tattarescu, trecem pe la Biserica Sfinții Apostoli.
Lăcașul ctitorit de Matei Basarab se ascunde astăzi printre blocurile comuniste. Aflată în apropierea Bulevardului Națiunilor Unite, biserica a fost salvată de revoluția din 1989. Altfel, risca să împărtășească o soartă similară cu cea a Bisericii Sfânta Vineri sau, în cel mai fericit caz, să fie mutată pentru a face loc marilor construcții comuniste.
Ce uimește la acest lăcaș de cult este modul în care a fost construit, pe un plan treflat, în care totul se sprijină pe zidurile foarte groase. Pridvorul care face intrarea în biserică este pătrățos, având mai multe arce care îndulcesc asprimea arhitecturii. Coloanele de piatră dau și ele construcției un aer de putere.
De la intrare, privirea îți cade pe pisania ce poartă stema Țării Românești, dar și simbolul sub formă de pajură bicefală specific familiei Cantacuzinilor. Trimiterea către stilul brâncovenesc este făcută de ornamentele florale care împodobesc trecerea către interiorul bisericii.
Influențele succesive ale personalităților care s-a implicat în salvarea acestui lăcaș de cult sunt evidențiate prin mai multe registre. Așa cum am menționat, amprenta Brâncovenilor se vede prin ornamentele florale, în timp ce amprenta Cantacuzinilor se relifează prin stemă, dar și prin mobilierul care domină interiorul bisericii.
Cândva, locul pe care acest lăcaș de cult îl ocupa, era cu mult mai larg, zona fiind cunoscută ca un ansamblu mănăstiresc. De altfel, săpăturile arheologice realizate în anul 1956 au scos la iveală o serie de vestigii, printre care și mai multe chilii, dar și pivnițe sau urme ale unor curți domnești. Astăzi se mai păstrează doar biserica, dar atât în jurul său, cât și în interior, se remarcă un sit tip necropolă în care sunt incluse mormintele ctitorilor, dar și cele ale unor preoți care au slujit aici.
Fapte care nu trebuie uitate
Părăsim Biserica Sfinții Apostoli cu gândul să ne îndreptăm către Mănăstirea Mihai Vodă, doar că în calea noastră răsare un alt loc absolut minunat: Biserica „Adormirea Maicii Domnului”- Sapienței.
Și cum se apropie decembrie, lună în care în 1989 a avut loc Revoluția Română, e timpul să ne amintim de acei oameni care au luptat cu adevărat împotriva comuniștilor. Iar unul dintre ei a fost preotul Constantin Sârbu, cel căruia îi datorăm păstrarea acestei mici biserici de pe Sapienței nr. 5.
Spre deosebire de alte biserici din București, care se înalță semețe printre clădirile din jur, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” își duce viața discret în spatele unei grădini imense. Chiar și acum, când natura a intrat în hibernare, frunzișul îngălbenit protejează micuța biserică.
Ctitorit de Iordache Krețulescu și de soția sa, lăcașul de cult a fost în grija Olimpiei Emanoil Lahovary. La rugămintea acesteia, interiorul bisericii a fost pictat chiar de Gheorghe Tăttarescu, o mare parte din lucrările artistului păstrându-se și astăzi. Aici îl descoperim pe Tattarescu ajuns deja la bătrânețe.
Și această biserică este legată de familia Brâncovenilor, Safta Brâncoveanu, fiica lui Constantin Brâncoveanu, fiind nimeni alta decât soția marelui vornic Iordache Kreţulescu.
După moartea Olimpiei Lahovary, biserica este preluată de moștenitorii săi care își închiriază proprietățile Sfântului Sinod. Așa ajunge biserica de pe Sapienței casă de jurământ.
Ulterior, când capela este primită de Patriarhie drept donație, aceasta o transformă într-un depozit, ignorând cererea donatorului care a solicitat în mod expres ca lăcașul să fie deschis publicului.
Peste 40 de ani a zăcut în uitare această biserică. Cel care o redă credincioșilor este preotul Constantin Sârbu. Întors din temnițele comuniste, acest părinte, despre care se spune că era unul plin de har, a făcut eforturi imense pentru a salva micuța biserică.
Părintele Sârbu a fost pedepsit de comuniști pentru că a făcut parte din mișcarea religios-culturală dezvoltată în jurul Bisericii Bariera Vergului, un lăcaș de cult pe care comuniștii nu l-au acceptat din cauza dimensiunii sale. Părintele a petrecut opt ani în închisoarea comunistă de la Aiud, iar alți doi în Bărăgan. Iar atunci când a fost eliberat i s-a dat cea mai săracă dintre capelele din București. Aici se înalță astăzi Biserica Sapienței.
Istoria acestei mici biserici este legată de un alt persecutat al regimului comunist. Părintele Constantin Voicescu a slujit biserica până în 1997. El a ajuns aici în 1976, dar înainte a petrecut ani grei în temniță, fiind condamnat, în 1958, la muncă silnică pe viață. Face parte din “lotul mistico-legionar Târgu Ocna”. A scăpat de închisoare în urma Decretului de amnistie generală a deținuților politici, emis în 1964.
Odată ieșit din închisoare și-a dedicat viața bisericii. Așa a ajuns ca între anii 1985-1986 să facă demersuri pentru salvarea Bisericii Sapienței de la demolările comuniste. A mai trăit șapte ani după căderea comunismului și, în tot acest timp, a dus o adevărată luptă pentru a arăta imensitatea crimelor din timpul regimului comunist.
Călătoria noastră în istorie nu se oprește aici. Peste drum de Biserica „Adormirea Maicii domnului”- Sapienței se înalță astăzi Mănăstirea Mihai Vodă despre care vom vorbi într-un alt articol.
