Turul Ciclist al României 2026

Date:

Share post:

Turul Ciclist al României 2026 continuă pe 10 septembrie cu Etapa a 2-a, care va lega municipiile Iași și Piatra Neamț într-o cursă de aproximativ 150 de kilometri ce traversează unele dintre cele mai spectaculoase zone ale Moldovei.

Etapa face parte din ediția din acest an a Turului României, care se desfășoară între 9 și 13 septembrie pe un traseu de 800 de kilometri, care pentru prima dată în istoria competiției a pornit peste granițe, din Republica Moldova.

Când va avea loc startul…

Startul festiv al Etapei a 2-a va avea loc joi, 10 septembrie 2026, la ora 11:00, din Piața Palatului Culturii. De aici plutonul va porni într-o cursă care va traversa localitățile Miroslava, Bârnova, Negrești, Târgu Frumos, Roman și Roznov, înainte de sosirea la Piatra Neamț.

„Turul României este una dintre cele mai vechi competiții sportive din România, o întrecere plină de dinamism în care se întâlnesc caractere puternice.

Dincolo de spectacolul oferit de lupta contracronometru pentru cucerirea tricoului galben, Turul României ne invită pe toți să cunoaștem libertatea specifică ciclistului de cursă lungă, cel care străbate sute de kilometri în aventura depășirii de sine.

Iașul îi primește cu entuziasm pe toți participanții la această competiție istorică, încurajându-i în efortul lor de a cuceri fiecare etapă, până la linia de final, acolo unde important e să ajungi mai ales cu sentimentul că ai mai urcat o treaptă în evoluția ta ca om pasionat de această bucurie care este sportul.

Mult succes tuturor cicliștilor, felicitări organizatorilor Turului României!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Turul Ciclism 2026
Turul Romaniei ciclism 2026

Este bine să știm

Spectatorii din Iași și Piatra Neamț, precum și cei din localitățile aflate pe traseu sunt invitați să urmărească trecerea plutonului și să susțină cicliștii. Pentru siguranța spectatorilor și a sportivilor, organizatorii recomandă publicului să ajungă la locurile de vizionare cu 30-45 de minute înainte de ora estimată de trecere și să respecte indicațiile autorităților și ale echipelor de securitate.

Plutonul poate rula cu viteze de peste 40 km/h, iar spectatorii sunt rugați să păstreze o distanță de siguranță față de carosabil și să nu pătrundă pe traseul competiției.

Publicul este încurajat să susțină cicliștii cu steaguri și pancarte și să surprindă atmosfera competiției. Pentru cei care vor să fotografieze sau să filmeze trecerea Turului este recomandată păstrarea unei poziții sigure în afara carosabilului.

Rezervă-ți vacanța din timp la Natura Slănic Moldova, acasă. Locuri limitate!

Important!

Ediția 2026 reunește 22 de echipe din 16 țări – Albania, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Italia, Republica Moldova, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria.

La finalul competiției, câștigătorul Turului României va primi un trofeu special creat în memoria lui Constantin Brâncuși, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui artist român.

Programul Turului României 2026:

8 septembrie – Prezentarea echipelor | Chișinău

9 septembrie – Etapa 1: Chișinău – Ungheni | Start: 10:00

10 septembrie – Etapa 2: Iași – Piatra Neamț

11 septembrie – Etapa 3: Piatra Neamț – Băile Balvanyos

12 septembrie – Etapa 4: Brașov – Ploiești

13 septembrie – Etapa 5: Circuit București

Unde poate fi urmărit Turul României

Turul României 2026 va putea fi urmărit în direct la Prima Sport, online pe www.turulromaniei.ro, precum și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România.

Turul României este organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan, în calitate de partener principal.

Text și foto: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi

Foto deschidere: generic arhiva

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Despre minunile sfinților

Exclusiv: Despre minunile sfinților. Cum funcționează în unele cazuri și de ce nu se manifestă la toată lumea în același mod divin. Pe primul loc se situează ...

Invitație la expoziția Vârstele Imaginației – Lumi din elemente LEGO®”

Invitație la expoziția temporară ”Vârstele Imaginației – Lumi din elemente LEGO®”. Incepând cu data de 14 octombrie, Muzeul

Curtea de Apel București anulează definitiv decizia …

Curtea de Apel București anulează definitiv decizia AMEPIP privind procedura de selecție a administratorilor

Top firme Romania 2026

Top firme Romania 2025. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) prezintă distribuția pe județe a celor 12.943 de companii clasate pe primele 10 poziții în Topul Național al Firmelor (TNF) 2026