UAIC, pe locul doi în clasamentul Webometrics al universităților românești

Date:

Share post:

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) se situează, conform ediției din ianuarie 2022 a clasamentului Webometrics – „Ranking Web of Universities”, pe locul al doilea în România, pe locul 375 la nivel european și pe 899 la nivel mondial.

Clasamentul Webometrics -„Ranking Web of Universities” urmărește promovarea prezenței online a universităților și accesul liber la cunoașterea generată în instituțiile de învățământ superior.

În ediția din acest an, au fost ierarhizate 11 999 de universități din întreaga lume, dintre care 98 din România, se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

În ierarhizarea universităților sunt utilizați trei indicatori cu ponderi diferite. Indicatorul cu cea mai mare pondere, de 50%, este vizibilitatea, care măsoară impactul conținutului online publicat de instituțiile monitorizate. Al doilea cel mai important indicator este excelența, cu o pondere de 40%, care ia în calcul numărul de lucrări științifice cu cele mai multe citări, iar indicatorul cu ponderea cea mai mică (10%), este transparența, care urmărește cercetătorii cu cele mai multe citări. Toate datele sunt colectate direct, fără implicarea universităților, ceea ce permite acestui clasament să reflecte realitatea obiectivă a prezenței academice pe internet.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este una dintre cele 98 de instituții de învățământ superior din România ierarhizate în ediția din 2022 a clasamentului Webometrics.

În ultimii patru ani, UAIC a înregistrat o evoluție ascendentă, de la locul 1223 mondial și locul 485 european în 2019, la locul 899 mondial și locul 375 european în prezent.

Ierarhia „Ranking Web of Universities” este realizată, începând cu anul 2004, de Cybermetrics Research Group, care funcționează în cadrul Consiliului Național de Cercetare, cel mai mare organism public de cercetare din Spania. Clasamentul complet poate fi consultat la adresa: https://www.webometrics.info/en/world

Text: Serviciul de Marketing Educațional, Evenimente și Imagine Acadmeică (MEDIA), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Foto: Facebook

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.