UMF Iași a primit finanțare pentru toate proiectele înscrise la competiția FDI

Date:

Share post:

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a primit finanțare pentru toate cele șapte proiecte depuse în competiția națională FDI (Fondul de Dezvoltare Instituțională) pentru 2022, în valoare de  1.757.600,00 lei, cu 248.600 de lei mai mult decât anul trecut.

Competiția FDI 2022 este coordonată de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), care a evaluat și selectat proiectele depuse de universitățile de stat. UMF Iasi si-a menținut locul atât în clasamentul universitatilor din Iași, cât și în cel al universităților de medicină și farmacie din țară.

„Fondul de Dezvoltare Insituțională se adresează celor mai performante instituții de învățământ superior și se alocă după criterii competitive bazate pe standarde internaționale. Poziționarea UMF Iași pe primul loc în domeniul Dezvoltării capacităţii instituţionale pentru cercetare din universităţi, în clasamentul UMF-urilor din țară, dar și în cel al universităților ieșene, ne bucură, pentru că reflectă efortul nostru de a oferi condiții optime specialiștilor noștri pentru a desfășura activități de cercetare la cele mai ridicate standarde”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) are ca scop susținerea proiectelor de dezvoltare instituțională de la nivelul universităților de stat din România, finanțate din bugetul Ministerului Educației, în vederea creșterii capacității instituționale și îmbunătățirii calității sistemului național de învățământ superior. În acest sens, FDI urmărește finanțarea proiectelor de dezvoltare realizate de universități care se încadrează în șapte domenii strategice:

  • creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale, şi sporirea accesului la învăţământul superior;
  • internaţionalizarea învăţământului superior din România;
  • asigurarea funcţionării în bune condiţii a grădinilor botanice universitare, a staţiunilor didactice, a bazelor de practică şi a altor infrastructuri de susţinere a activităţilor didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităţilor, folosite pentru instruirea studenţilor;
  • susţinerea activităţilor societăţilor antreprenoriale studenţeşti (SAS) din cadrul universităţilor;
  • îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, inclusiv a respectării deontologiei şi eticii academice;
  • dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru cercetare din universităţi;
  • corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea şi orientarea în carieră).

Text și foto: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași/UMF Iași/ pagina oficială 

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment