Un pas în viitor cu fito decor

Date:

Share post:

Iurie Cevdar, originar din Ucraina, și-a făcut studiile la Chișinău și a ales să rămână aici, în Capitala Republicii Moldova. De la psihologie a trecut la design și arhitectură, deoarece în acest domeniu se regăsește cel mai bine. O nișă mai puțin accesată, care reprezintă evoluție și modernitate, este fito decorul. Cu acest tip de creație se ocupă Iurie astăzi, când muncește, cu pasiune, pentru lumea de mâine.

”Ideea de a mă ocupa cu fito decor mi-a venit în vara anului trecut (2019). Am văzut pe rețelele de socializare mai multe poze și filmări video cu lucrări efectuate cu ajutorul mușchiului stabilizat, motiv pentru care am hotărât să încerc și eu”, spune Iurie Cevdar.

A pornit la drum din curiozitate și a ajuns să îmbine utilul cu plăcutul. Despre aceasta ne vorbește Iurie într-un interviu exclusiv acordat presei noastre, pe segmentul exclusiv de promovare, România și Republica Moldova.

Am început să caut unde pot face rost de acest mușchi, adresându-mă la diferite companii din țară și de peste hotare (România, Rusia, Ucraina). Când lucrez cu acest mușchi stabilizat mă simt foarte satisfăcut, calm… la atingere este foarte plăcut, moale, ca un burete!”

Am dorit să aflăm mai multe amănunte despre fito decor și am stat de vorbă cu Iurie Crevdar, care ne-a purtat cu imaginația în acestă lume unică și deosebită.

”Mușchiul este natural, strâns din pădure. Procesul de stabilizare și colorare se face pe baza substanțelor ecologice. Nu este dăunător. Persoanele care vor să-și decoreze oficiul sau chiar apartamentul cu acest mușchi stabilizat pot fi liniștiți, nu este dăunător pentru copii și animale. Gama de culori este foarte largă. Se colorează mușchiul pe baza coloranților alimentari”.

Indiferent că îl regăsim în spații casnice, acasă sau la serviciu, decorul din mușchi stabilizați este o idee care ajută la oxigenarea spațiilor, dar și la relaxarea celor care aleg să stea în preajma acestui decor minunat.

”Mușchiul instalat nu necesită îngrijire specială. Lucru cel mai important este că acesta nu trebuie să fie supus razelor solare, este de ajuns să fie lumina din încăpere. Categoric nu trebuie udat! Are nevoie doar de umiditatea în încăperea care se află, nu mai joasă de 40%. Mușchii mai servesc și ca izolație fonică. Dacă un perete întreg este decorat cu mușchi stabilizați, atunci garantat avem 30-40% izolare fonică a acestui perete. Încă un plus mai este ca pe mușchii stabilizați nu se așează praful”.

Totodată, am vrut să aflăm mai multe amunte despre materialele utilizate în această creație fascinantă. Tânărul de la Chișinău ne-a oferit, în acest sens, toate răspunsurile de care aveam nevoie. 

La decorarea pereților, formarea tablourilor, folosesc mai multe feluri și forme de mușchi: mușchii bombați, mușchii plați, mușchii Provans și nu în ultimul rând mușchii Yagheli. Mușchii Yagheli sunt folosiți cel mai des. Lucrez cu Yagheli ucrainean, care este mai puțin cunoscut, și cu așa numitul – regele decorului – mușchiul Yagheli scandinav. Acesta din urmă este mâncarea preferată a renilor”.

Înainte de a porni la acest drum, Iurie a aflat toată istoria universală legată de mușchii utilizați, actualmente, la crearea unui decor mirific, de basm.

Astfel, el ne-a povestit, cu mare entuziasm și bucurie, că ”în unele țări precum Japonia și India acest tip de mușchi este folosit în alimentare. Dar mai sunt folosiți și în medicină. Au proprietăți anti-inflamatorii, antibacteriene, calmează și întăresc imunitatea”.

Psihologie, estetică și medicină, aceștia sunt cei trei piloni de bază pe care stau confortabil mușchii stabilizați folosiți la decor. Nu sunt mulți specialiști în acest domeniu, dar Iurie Cevdar este unul dintre ei.

 Text: Ligia Beatrice Vasilescu/www.infoanunt.ro

Foto: Arhiva personală Iurie Cevdar/Facebook

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.