Un pas spre redeschiderea creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, în România

Date:

Share post:

Măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, în România, au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial.

Luni 15 iunie 2020, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, ordinul comun între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, after school-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Începând de astăzi, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar.

Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative.

Lista unităților de învățământ preșcolar va fi afișată la avizierul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București și/sau pe site-urile acestora.

Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor ordinului comun.

De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale, potrivit comunicatului transmis de Biroul de presă al MEC de la București.

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri.

Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare, după cum menționează aceeași sursă media.

Text și foto: BIROUL DE COMUNICARE MEC

spot_img

Articole asemănătoare

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Foto

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Despre aceasta vorbim pe larg în cele ce urmează.

Nou în Palas Campus. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț

Nou în Palas Campus Iași. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț. Pentru a afla în ce constă această noutate, citim articolul care urmează. 

Primele impresii despre o vizită de lucru în Regatul Belgiei. Cine, când …

Primele impresii despre o vizită de lucru în Regatul Belgiei. Cine, când ... Aceasta este tema pe care o dezvoltăm în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Expoziție fascinantă: IMPERIUL ROMAN. TEHNOLOGIA ÎNVINGĂTORILOR. Unde? Cât timp …

Expoziție fascinantă: IMPERIUL ROMAN. TEHNOLOGIA ÎNVINGĂTORILOR. Unde? Cât timp? De când până când?  La aceste întrebări răspundem în cele ce urmează.