Vă invităm să pășim împreună în universul lui Zambaccian, colecționarul de artă care a iubit atât de mult frumosul încât ne-a lăsat moștenire un muzeu de o valoare unică.
Suntem în plină iarnă, dar temperaturile de afară nu sunt prea scăzute, așa că am pornit la pas de la stația de metrou Aviatorilor către Muzeul Zambaccian. Am profitat de ocazie pentru a descoperi un alt colț de București în care turiștii pasionați de arhitectura cu parfum interbelic au ocazia de a vedea adevărate bijuterii. Am pornit pe Strada „Muzeul Zambaccian”.
Șirul de case, care îmbracă de-o parte și de alta aleea, formează un veritabil muzeu în aer liber. Fie că alegem să ne plimbăm iarna, primăvara, vara sau toamna prin această zonă din București, ne putem bucura, în fiecare anotimp, de frumusețea vilelor construite în diferite stiluri arhitectonice.
Ținta noastră a reprezentat-o Muzeul Zambaccian, așa că într-o zi de iarnă blândă, puțin peste ora 10.00, am trecut pragul acestui loc în care ne-a fost prilejuită întâlnirea cu unii dintre cei mai mari artiști.
Clădirea muzeului are un interior superb, în care lemnul prețios se îmbină perfect cu unicitatea exponantelor, dând naștere unui univers pe care doar Zambaccian îl putea crea. La parter se remarcă Ștefan Luchian, Camil Ressu sau Oscar Han. Scările și etajul sunt gazde perfecte pentru alți artiști prețioși, așa cum sunt Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu și Gheorghe Petrașcu. Am dat doar câteva nume, pentru că în acest muzeu sunt expuse lucrări impresionante semnate și de alți maeștri: Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet. Sunt lucrări unice în România.
Și pentru că, de fiecare dată atunci când am vizitat un muzeu, am prezentat câteva dintre exponatele care ne-au impresionat, și în cazul Zambaccian vom proceda la fel.
Prezentarea noastră, structurată cu ajutorul experților de la Muzeul Zambaccian, nu are pretenția întocmirii unui top, ci este doar o expunere a unora dintre lucrările pe care le puteți admira.
Andreescu, un excelent pictor de peisaje
Vom începe prezentarea cu una dintre picturile lui Ion Andreescu, artistul român al cărui destin s-a frânt brusc, la 32 de ani, din cauza tuberculozei.
La Muzeul Zambaccian aveți ocazia să admirați lucrarea „Iarna”. Tabloul reliefează foarte bine personalitatea artistului. Andreescu este unul dintre numele importante ale picturii românești de la finele secolului al XIX-lea. „Peisagist prin excelență, Andreescu ajunge la Barbizon, unde pictează en plein air alături de pictorii francezi, dar și de compatriotul său, Nicolae Grigorescu. Acesta din urmă imortalizează întâlnirea dintre cei doi prin portretul pe care îl realizează tânărului său coleg plecat la lucru în pădurea de la marginea Parisului. Andreescu a excelat ca pictor de peisaje, formându-se în mare măsură ca autodidact. Dintre peisajele aflate în colecția Zambaccian, cel cu subiect hibernal are o însemnătate specială. Achiziționat în 1927, colecționarul povestește în amintirile sale că a plătit pentru această lucrare suma de 100.000 lei, echivalentul unui apartament pe vremea aceea”, ne explică gazdele noastre.
Dărăscu, pictorul care simte atracția și vraja mării
„Cimitir tătărăsc din Balcic”, lucrare semnată de Nicolae Dărăscu, este cel de-al doilea exponat pe care vi-l aducem în atenție.
Zambaccian i-a iubit pe toți artiștii pe care îi vedem astăzi expuși în muzeul care îi poartă numele. Despre Dărăscu spunea că simte atracția și vraja mării, nu doar în calitate de artist, dar și ca navigator.
Tabloul pe care l-am ales redă povestea micului paradis de la malul mării, Balcic, unul din marile capitole ale artei interbelice.
Balcicul, cunoscut și sub numele de „Coasta de argint”, datorită malului calcaros care reflectă puternic lumina, este un loc pe care mulți pictori l-au iubit și l-au prezentat în operele sale. Artiștii români au fost atrași de exotismul acestui loc.
„Micul colț de Orient, sugerat de minaretul abia schițat și prin impozanta prezență orientală a personajelor din primul plan, a fost un adevărat magnet pentru artiștii interbelici. Aceștia au apreciat în mod deosebit fizionomia specifică tătarilor, dar și veșmintele care ofereau o monumentalitate specială celor care le purtau”, subliniază ghidul nostru, cu referire la tabloul realizat de Nicolae Dărăscu.
Lucrare din perioada impresionistă a pictorului Nicolae Grigorescu
Nicolae Grigorescu nu are cum să lipsească din această prezentare. Tabloul „Țăranca culcată în iarbă” ne prezintă personajul central într-un moment de reverie în iarba abia sugerată de artist prin culoare. „Tușa expresivă, scurtă, culoarea care formează direct volumele fără a mai da importanță construcției plasează acest tablou în perioada de creație impresionistă. Grigorescu surprinde momentul trecător printr-o schițare rapidă a personajului care se contopește în peisajul abia sugerat”.
O altă lucrare reprezentativă pentru Grigorescu este „Ferma la Barbizon”, un ulei pe pânză lipită pe lemn. În timp ce admirăm tabloul, unul dintre specialiștii muzeului ne povestește că, în anul 1862, în timpul studiilor pariziene, Grigorescu a participat la celebrul „concurs al pomului”. Tema acestui concurs a fost o scenă istorică într-un peisaj. „Pentru a se documenta, pictorul studiază arborii seculari aflați în apropierea Parisului, în pădurea Fontainebleau. Din acest moment întregul deceniu este dedicat studiului naturii, iar din acest moment Barbizon se transformă, pentru tânărul artist român, dintr-un simplu sat într-o veritabilă colonie a pictorilor. În colecția Zambaccian, lucrarea „Ferma la Barbizon” evocă tocmai atmosfera acestui sat în care Grigorescu cunoaște cea mai profundă schimbare a stilului de a picta, abandonând pictura de factură academistă deprinsă la Paris pentru a ajunge în cele din urmă la abordarea de tip impresionist. Acest peisaj amintește tocmai de momentul de trecere din cariera artistului. Vizitatorul poate să admire în colecția Zambaccian și o altă lucrare din aceeași perioadă, „Paznicul de la Chailly””.
„Lăutul”, monumentala creație a lui Ștefan Luchian
Muzeul adăpostește și una dintre ultimele lucrări monumentale din creația pictorului Ștefan Luchian. Este vorba despre „Lăutul”, un ulei pe pânză. Tabloul a ajuns în colecția Zambaccian după moartea unui alt mare iubitor de artă: Alexandru Bogdan- Pitești. „Deși subiectul aparține cotidianului, fiind în esență o scenă de gen, „Lăutul” a fost admirat pentru decorativismul său de pictorul francez Marquet, observând o înrudire din punct de vedere compozițional cu Gauguin. Subiectul este legat de familia Cocea, cei care îl îngrijesc pe artist în ultima perioadă a vieții. Dintre membrii familiei, Laura Cocea, alintată Lorica este probabil modelul favorit al artistului. Portretul ei se poate admira în Muzeul Zambaccian alături de „Scara cu flori” sau „Trandafirii albi””, precizează muzeograful.
Natura moartă și nudul din creația lui Pallady
În cazul pictorului Theodor Pallady, natura moartă reprezintă o temă omniprezentă în creația sa, iar în „ Pălăria şi umbrela artistului”, un ulei pe pânză lipită pe carton, putem admira acest subiect.
„Natura moartă e reprezentată ca atare sau poate parte dintr-o scenă de interior, fiind singurul subiect care îi oferă deplină libertate de alegere. Contemporanii săi spuneau că așezarea unei naturi statice putea să dureze zile în șir, fiind transpusă apoi pe pânză în câteva ședințe, uneori poate chiar în câteva ore. Așezarea obiectelor dintr-o natură moartă era prilej de reflexie pentru artist, prilej de a observa cu minuțiozitate cele mai mici detalii ale fiecărui obiect ales. Prin natura statică putem să reconstituim aproape biografic ambianța în care creea și trăia artistul. Obiectele personale devin subiect pentru meditația plastică, recunoaștem astfel în unele naturi moarte mănușile sau umbrela artistului, dar și ochelarii, cărți sau ziare franțuzești, flori sau pipa pe care artistul o folosea doar ca obiect în naturile sale statice”, punctează unul dintre experții care ne însoțește.
Un alt subiect frecvent în creația pictorului din perioada interbelică este nudul, iar în colecția Zambaccian putem admira „ Două nuduri lângă cămin”. „Nudul își face apariția din deceniul al doilea, însă următoarea decadă este probabil momentul de apogeu. Prezență intimă, nudul feminin oferă o imagine modernă asupra unei teme îndrăgită de artiști, atelierul. Compoziția cu mai multe nuduri ne duce cu imaginația în trecut, evocând un serai, un spațiu al erotismului pentru artistul modern care privește spre trecutul artei. Nudul este întotdeauna asociat la Pallady cu intimitatea interiorului, intimitate care este creată de obiectele care înconjoară modelul așezat în poziție degajată, de reverie”, subliniază experții.
Camil Ressu, pictorul profesor
Unul dintre artiștii de marcă ai secolului al XX-lea, Camil Ressu s-a remarcat în epocă nu doar ca pictor, ci și ca un bun pedagog, fiind unul dintre profesorii Academiei de arte din București și rector până în 1941. „Preocuparea pentru social apare în opera sa imediat după întoarcerea în țară după studiile de la Munchen și apoi Paris. Portretul este un gen în care Ressu a excelat după cum putem observa în colecția Zambaccian. Cel mai remarcabil portret este cel care ni-l prezintă pe Luchian „țintuit de suferință într-un fotoliu tapisat în catifea roșie, cu trupul înțepenit de o boală necruțătoare”, așa cum își amintește artistul. În aceeași colecție se remarcă portretul tatălui lui Zambaccian, dar și Portretul de fetită. Aceasta, reprezentată din spate, întoarce capul spre privitor într-o atitudine spontană și proaspătă. Întreaga compoziție este dominată de rochia albastru închis cu buline albe, pusă în valoare de contrastul cu pereții simplii, dar strălucitori ai încăperii în care aceasta este portretizată”, arată gazdele noastre.
Brâncuși din colecția Zambaccian
Una dintre variantele turnate în bronz a lucrării „Cap de copil”, realizată de Constantin Brâncuși, se află și în colecția Zambaccian, fiind o lucrare de dimensiuni mai degrabă reduse, o lucrare potrivită expunerii în interior. Gazdele noastre ne sfătuiesc, pentru a ne forma o imagine de ansamblu asupra subiectului, să comparăm lucrarea amintită cu cele expuse în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă. „Fizionomia copilului este un subiect care l-a preocupat pe Brâncuși cu precădere în prima perioadă de creație, cea de formare. Aceste portrete realizate fie în ghip, fie în bronz patinat, uneori în mai multe variante, ne arată grija deosebită pe care artistul o acordă detaliilor fizionomice”.
Portretul lui K.H.Zambaccian
Și nu avem cum să încheiem această prezentare fără a-l evoca pe cel care ne-a prilejuit șansa de a admira atât de multe capodopere. Este vorba despre K.H.Zambaccian, colecționarul de artă care continuă să facă istorie datorită pasiunii sale pentru tot ce este frumos. „Pasiunea pentru pictură stă la baza prieteniei de un sfert de veac dintre Gheorghe Petrașcu și K. Zambaccian. Portretul colecționarului ne prezintă un bărbat în putere, îmbrăcat după moda vremii, în costum cu cravată, iar pe cap cu pălărie. Portretul este semnat și datat, 1927. Remarcăm stilul inconfundabil al pictorului, culoarea așezată pe pânză în strat gros, dominată de tonuri întunecare și contrastul dintre închis și deschis care pune în valoare portretul colecționarului”, declară gazdele de la Muzeul Zambaccian.
