Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Stockholm – NASDAQ Stockholm – a prezentat raportul interimar pentru prima jumătate a anului. Compania a înregistrat o creștere a veniturilor globale de 24,6% față de perioada similară a anului anterior, ajungând la venituri de 402,6 milioane euro. Medicover oferă în România atât servicii medicale, cât și de diagnostic.
„Evoluția puternică de la începutul anului s-a menținut și în al doilea trimestru. Strategia de creștere organică sau prin achiziții a ponderii serviciilor medicale plătite direct (Fee-For-Service) a fost implementată cu succes de cele două divizii. Plățile directe pentru servicii medicale (Fee-For-Service) au avut o pondere de 52% în veniturile din ultimul trimestru. Vom continua să ne concentrăm pe eficientizarea operațiunilor și integrarea cu succes a achizițiilor, estimând o evoluție pozitivă a veniturilor și în perioada următoare”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover.
La nivel de Grup veniturile generate de Serviciile Medicale au crescut în prima jumătate a anului cu 31%, până la 211,5 milioane de euro. Rețeaua de clinici s-a extins cu 26 de noi unități ajungând la un total de 200 de centre la finalul perioadei. De asemenea, numărul de abonați Medicover a ajuns la 1,3 milioane.
Serviciile de Diagnostic au generat venituri mai mari cu 18,4% în prima jumătate a anului, ajungând la o valoare de 197,8 milioane de euro. În această perioadă au fost efectuate 53,5 milioane de teste, cu 8,1% mai mult față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, au fost inaugurate 53 de centre de recoltare, rețeaua globală numărând în prezent un total de 614 centre de recoltare.
Pe piața din România veniturile companiei au crescut în prima jumătate a anului cu 40,5% până la 59,3 milioane de euro. Veniturile din România reprezintă 14,7% din câștigurile totale ale Medicover. România este a treia piață ca pondere a veniturilor, după Polonia și Germania.
Serviciile Medicale din România au generat venituri cu 83,8% mai mari crescând de la 16 milioane euro în prima jumătate a anului 2018 până la 29,4 milioane euro în prezent. Evoluția a fost impulsionată de achizițiile realizate anul trecut, când compania a preluat Spitalul Pelican din Oradea, Centrul Medical Phoenix din zona Olteniei și Centrul Medical Academica din București.
Serviciile de Diagnostic din România au generat venituri totale de 29,9 milioane euro în prima jumătate a anului cu 14,1% mai mult decât anul trecut. Evoluția a fost susținută de extinderea prezenței naționale, în acest interval fiind inaugurate 10 centre de recoltare Synevo și un laborator modern în Ploiești.
„Veniturile din segmentul de Servicii Medicale din România au înregistrat o creștere puternică în prima jumătate a anului. Am avut un număr record de pacienți în toate ariile de business. Creșterea ponderii serviciilor medicale cu plată directă demonstrează că experiența excelentă pe care o oferim îi determină pe pacienți să opteze pentru serviciile noastre. Vom continua să investim pentru a oferi pacienților cea mai bună experiență, punând accent pe digitalizarea serviciilor. Am lansat deja și vom continua să implementăm în clinicile noastre servicii precum e-Recepție sau Medicover Express”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.
„În prima jumătate a anului am extins portofoliul de teste de laborator, în special pe segmentul genetic. Anul acesta a devenit operațională și noua linie integrată de analizoare Cobas din Laboratorul Central de Referință care permite efectuarea unui număr mare de teste, aproximativ 8.000 de teste/oră, cu acuratețe maximă. Continuăm planul de extindere teritorială. Am inaugurat în prima jumătate a anului 10 centre de recoltare noi și un laborator, în prezent având o acoperire națională de peste 85%. Avem obiectivul de a fi prezenți în toate județele din România”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.