Weekend cu explozii de culoare, iluzii 3D, jocuri de lumini şi grafică

Date:

Share post:

Weekend cu explozii de culoare, iluzii 3D, jocuri de lumini şi grafică.

Explozii de culoare, iluzii 3D, jocuri de lumini şi grafică, elemente arhitecturale în mişcare vor compune spectacolul impresionant care va avea loc sâmbătă seara pe Palatul Culturii, cu ocazia competiţiei internaţionale Light Up Festival organizată de Palas. Publicul va avea parte şi de multe surprize, printre care un concert Delia, iar un norocos va câștiga un iPhone 17 Pro. Participarea la eveniment este gratuită.

45 de artişti new media s-au înscris pentru un loc în finala singurului concurs de video mapping din regiune, iar 9 dintre aceştia îşi vor prezenta creaţiile sâmbătă seara, în parcul Palas. Tema ediţiei cu numărul 4 este „Rebirth: A New World”, o invitație la reimaginarea viitorului într-un mod creativ.

Dialog inedit despre bunătate și răutate. Video

Ce reprezintă Light Up Festival

Light Up Festival, eveniment creat şi organizat de Palas, coincide cu Centenarul Palatului Culturii  şi cu aniversarea de 25 de ani de activitate a companiei IULIUS. În finala de sâmbătă seară, care va începe la ora 19.00, vor putea fi admirate creații semnate de: Xinsheng Wang (China), Pabloz (Italia), Ari Dykier (Polonia), Jose Roberto Gutierrez Palma (Mexic), Reinaldo Verde (Germania/ Venezuela), Dirclumsy (Ungaria), Kubas Production (Ucraina), Vali Chincişan şi Noiseloop (România).

Suprafaţa mare de proiecţie, de 1.600 mp, proiectoarele de ultimă generaţie folosite, efectele tridimensionale, jocurile de lumini, umbre și desene grafice, precum şi coloanele sonore vor asigura o experienţă memorabilă.

Rolul publicului este foarte important în desemnarea câștigătorilor, preferințele fiind exprimate prin intermediul unui sistem de vot prin sms și însemnând 50% din punctajul final. Un procent de 50% va reprezenta decizia unui juriu de specialitate, format din prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, Rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Andrei Cozlac, artist video și lector universitar la Facultatea de Arte Vizuale Iaşi şi Felix Aftene, vicepreşedinte al Uniunii Artiștilor Plastici Iaşi.

Infoanunț, singurul ziar care publică …

Trei premii își așteaptă câștigătorii

Palas va acorda trei premii: locul I va primi 7.000 de euro, locul al doilea, 4.000 €, iar al treilea va primi 2.000 €.

Premii sunt pregătite și pentru cei care votează. Norocoșii vor fi desemnați prin tragere la sorți, ansamblul Palas oferind un iPhone 17 Pro. După demonstraţiile de artă digitală, seara va continua cu un concert susținut de Delia. Prezentatorul evenimentului va fi Dan Finţescu. 

Light Up Festival este organizat de compania IULIUS și contribuie la revitalizarea spațiului urban prin artă, aducând publicului larg experiențe culturale de impact, accesibile gratuit.

Departament PR  

W: www.palasiasi.ro                                                       

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv! Orice om poate să se vindece pe el, dar și pe ceilalți

Dr. Joe Dispenza ne spune foarte clar în interviul acordat lui Lewis Howes la The School of Greatness că orice om poate să se vindece pe el și pe ceilalți. Dar cum?

Weekend de poveste: acrobații, artă stradală, statui vivante și spectacole la Check Art Festival

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de artă stradală revine în acest weekend la Palas. Timp de două zile, pe 13 și 14 iunie, Check Art Festival transformă Grădina Palas într-un univers al imaginației

Minunat! 41 de tineri susțin „Everestul” examenelor Cambridge

Minunat! 41 de tineri susțin la Iași „Everestul” examenelor Cambridge: C2 Proficiency. Aproape trei sferturi dintre candidați susțin examenul înainte de a împlini 18 ani.

Teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale

Teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale. Iulius Mall Iași inaugurează un teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale...