Weekend de foc pentru salvatorii din întreaga țară

Date:

Share post:

În acest sfârșit de săptămână (13-15.01.2023), la nivel național, pompierii militari au gestionat 4.026 intervenții în situații de urgență.

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 136 incendii, precum și în alte 428 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc., iar echipajele medicale SMURD au acționat în cazul a 3.462 de solicitări, 3.503 persoane fiind asistate medical.

Pe timpul misiunilor desfășurate, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 14 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.

 

În ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 25 de persoane aflate în dificultate.

Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, se numără următoarele:

❗ O intervenție solicitantă la care au acționat pompierii militari giurgiuveni a avut loc pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă. Echipajele operative au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit, în urma unei explozii, la o garsonieră din municipiul Giurgiu. Primele echipaje de intervenție sosite la locul solicitării au constatat că în interiorul locuinței se afla o victimă care a fost asistată medical și transportată la o unitate medicală de specialitate. Concomitent cu acțiunea de stingere a flăcărilor, salvatorii au evacuat 14 persoane, dintre care doi minori. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a fi înregistrate alte victime.

❗ O altă misiune complexă a avut loc pe parcursul zilei de duminică, în județul Satu Mare, pe raza localității Racșa, unde pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu la o casă. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că arderea se manifesta violent la nivelul acoperișului casei, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, cu posibilitatea de propagare la gospodăriile din vecinătate. După aproximativ două ore de luptă continuă cu focul, colegii noștri au stins flăcările, înlăturând pericolul extinderii la locuințele aflate în vecinătate.

❗ Salvatorii suceveni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit, duminică dimineața, la un apartament de la etajul doi al unui bloc de locuințe din municipiul Suceava. Ajunși la locul solicitării, colegii noștri au constatat că arderea se manifesta cu degajări mari de fum în interiorul locuinței. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii militari au acționat pentru căutarea eventualelor victime și a ventilării apartamentului și a casei scării. Din nefericire, în interiorul locuinței afectate de incendiu, a fost găsită o victimă decedată. Flăcările au fost stinse fără a se propaga la apartamentele învecinate și fără a fi înregistrate alte victime.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.

În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți, după cum ne-au comunicat colegii de la Serviciul de Informare și Relații Publice a instituției date.

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în celel ce urmează.

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.