sâmbătă, noiembrie 26, 2022
spot_img
AcasăINFO ACTIUNEWeekend solicitant pentru salvatorii din întreaga țară

Weekend solicitant pentru salvatorii din întreaga țară

În acest sfârșit de săptămână (11-13.11.2022), la nivel național, pompierii salvatori au gestionat 3.857 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 3.258 de solicitări.

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 166 incendii, precum și în alte 416 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 17 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, 2 persoane și-au pierdut viața în județele Brașov și Cluj.

De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 30 de persoane aflate în dificultate, se arată înt-un comunicat emis spre difuzare rdacției Info Anunț.

Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, în comunicatul media sunt menționate următoarele:

❗ O intervenție care a necesitat atenție sporită a avut loc pe parcursul zilei de vineri, în județul Teleorman, unde salvatorii au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs pe raza localității Drăgănești Vlașca, pe DJ 503. Echipajele operative ajunse la locul solicitării au constatat că un autoturism a lovit un copac, iar în urma impactului puternic, au rezultat două victime, dintre care una inconștientă. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor celor doi pasageri, ulterior aceștia fiind transportați la o unitate medicală pentru investigații suplimentare de specialitate.

❗ O misiune care a presupus efort susținut din partea pompierilor militari din județul Suceava a avut loc în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, unde echipajele de stingere au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie pe raza localității Iaslovăț. Ajunse la fața locului, echipajele operative au constatat că flăcările se manifestau generalizat, la anexele gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 160 mp, cu pericol de propagare la casa de locuit. După mai multe ore de luptă continuă cu focul, incendiul a fost stins.

❗ O intervenție complexă a avut loc pe parcursul zilei de duminică, în județul Cluj, când pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier dintre un autoturism și un autotren. Echipajele de descarcerare și prim ajutor ajunse la locul solicitării au constatat că, în urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, dintre care două încarcerate. Colegii noștri au extras persoanele dintre fiarele contorsionate, una dintre acestea fiind declarată decedată, iar a cea de-a doua aflată în stop cardiorespirator. Echipajele medicale au efectuat manevrele de resuscitare victimei, au stabilizat-o și, ulterior, au transportat-o la spital. De asemenea, salvatorii au evaluat și asistat medical, la fața locului, cea de-a treia victimă, ulterior fiind și aceasta transportată la o unitate medicală de specialitate.

În perioada de referință, la nivel național, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 2 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Covasna și Mureș, și 1 mesaj privind  dispariția a doi copii transmis în  județele Brașov și Covasna.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.

În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

RECOMANDARE
- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE