Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și ataşatul apărării militar şi aero al României în Republica Moldova, colonel Cristi Ladaniuc, au participat joi, 17 mai 2018, la ceremonia de reinaugurare a Cimitirului de Onoare al Ostașilor Români din localitatea Tabăra, r. Orhei. Evenimentul a avut loc cu prilejul Zilei Eroilor.
Manifestarea de la Cimitirului de Onoare al Ostașilor Români din localitatea Tabăra a inclus alocuțiuni ale secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Nicolae Nasta, Ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, secretarului de stat în domeniul politicilor de dezvoltare a resurselor umane, învățământ militar și planificare a resurselor din Ministerul Apărării al Republicii Moldova, Vladimir Iliev, ataşatului apărării militar şi aero al României în Republica Moldova, colonel Cristi Ladaniuc, precum și ale oficialităților locale.
Cu acest prilej, Ambasadorul României a evocat importanța acestei sărbători naționale în care sunt comemorați eroii națiunii române. Ziua Eroilor este cu atât mai importantă cu cât este marcată concomitent cu Înălțarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin.
”În această zi aducem un umil omagiu memoriei eroilor români cunoscuţi şi necunoscuţi, jertfiți pe câmpurile de luptă, în diverse momente ale istoriei noastre, inspirați de idealurile noastre naționale libertate, independență, apărarea şi reîntregirea neamului. Națiunile puternice sunt cele care nu-și uită eroii, iar România, care s-a născut prin jertfe pe câmpurile de luptă, este o astfel de națiune. În prezent suntem membri respectați și ascultați ai UE și NATO datorită eroilor neamului și urmașilor acestora care se îngrijesc de păstrarea vie a idealurilor noastre naționale,”a declarat ambasadorul Daniel Ioniță.
În finalul alocuțiunii sale, Ambasadorul României a mulțumit autorităților locale și Armatei Naționale a Republicii Moldova pentru colaborarea intensă în consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.
Un sobor de preoți condus de Înaltpreasfinția Sa Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat un ceremonial religios.
În anul 1920, printr-un decret – lege, autorităţile române au declarat Ziua Eroilor drept sărbătoare naţională, celebrată de Ziua Înălţării Domnului. Decizia a fost preluată în 1995 de Parlamentul României şi, ulterior, în 2003, prin legea privind regimul monumentelor şi operelor comemorative de război, a fost proclamată drept sărbătoare naţională a poporului român.