ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI – FESTIVALUL ”Aici-Acolo” – Ediția a VII-a București, 24-26 mai 2024

Date:

Share post:

ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI – FESTIVALUL ”Aici-Acolo” – Ediția a VII-a, București, 24-26 mai 2024.

 În perioada 24-26 mai 2024 are loc la București cea de-a VII-a ediţie a Festivalului ”Aici-Acolo”, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni (sărbătorită în ultima duminică din luna mai—anul acesta, pe 26 mai).

Este bine să știm

Evenimentul, aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cuprinde o serie de activități organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Evenimentul aduce împreună artiști români din ţară şi din străinătate, de ’aici’ şi de ’acolo’, din diverse domenii de creație: artă, design, muzică, film, etc. dar și reprezentanți ai mediului asociativ, academic și de afaceri din comunitățile românești din afara granițelor.

Evenimentul se bucură de colaborarea unor importante instituţii cum ar fi: Parlamentul României, Patriarhia Română, Filarmonica ”George Enescu” din București, Opera Națională București, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Național de Istorie a României, Romanian Design Week (un proiect al The Institute), Transilvania Film și al unor artiști precum prestigioasa pianistă Elisabeth Sombart din Elveția, strănepoata cercetătorului Nicolae Leon – fratele vitreg al lui Grigore Antipa și discipolă directă a maestrului Sergiu Celibidache, naista Mariana Preda (Olanda), pianista Lavinia Dragoș (Germania) etc.

Programul evenimentelor din cadrul Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” se desfășoară astfel:

În după-amiaza zilei de vineri, 24 mai, de la ora 12:00, Patriarhia Română (Aleea Dealul Mitropoliei nr.25) găzduieşte în Catedrala Patriarhală deschiderea și binecuvântarea seriei de evenimente dedicate ”Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul Aici – Acolo”. În aceeași locație, în Sala Aula Magna ”Teoctist Patriarhul” a Patriarhiei, de la ora 12:30, vor fi transmise mesajele de bun venit ale organizatorilor.

…și tot vineri, 24 mai

Manifestările continuă în după-amiaza aceleiași zile (vineri, 24 mai) la Muzeul Național al Țăranului Român (Şos. Pavel D. Kiseleff nr.3) unde, începând cu ora 16.00, participanții vor avea prilejul unui tur al Muzeului și al târgului de tradiții românești organizat în curtea interioară a Muzeului. De la ora 18.00 va avea loc proiecția filmului ”Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, la Cinema Muzeul Țăranului, Studioul Horia Bernea (Strada Monetăriei, nr. 3). Filmul este bazat pe romanul ”Apropierea” de Marin Mălaicu-Hondrari, unde Adrian, un imigrant român fără acte care lucrează în Spania, se confruntă cu prejudecățile celorlalți dar și cu cele provocate de el însuși.

Sâmbătă, 25 mai

Ziua de sâmbătă, 25 mai, debutează la ora 09:00, la Palatul Parlamentului (Str. Izvor 2-4, Intrarea S1) unde, în Sala “C.A. Rosetti” are loc Deschiderea oficială a sesiunii de comunicare. Momentul va începe cu Imnul Național susținut de naista Mariana Preda (stabilită în Olanda) și va continua cu acordarea oficială a Înaltului Patronaj al Președintelui României pentru această a VII-a ediție a Festivalului „Aici-Acolo”. Sesiunea de comunicare va cuprinde apoi câteva paneluri unde cei peste 500 de participanți, români din străinătate, vor avea prilejul unui dialog direct cu reprezentanții statului pentru a le transmite preocupările, nevoile și dificultățile cu care confruntă în țările gazdă și la întoarcerea în țară, dar și oportunitatea de a se cunoaște între ei, a împărtăși experiențe, bune practici și a planifica proiecte comune.

În seara aceleiași zile (sâmbătă, 25 mai), la Ateneul Român (Str. Benjamin Franklin nr. 1-3), de la ora 19:00, va avea loc un concert de muzică clasică al celebrei pianiste Elizabeth Sombart și al Orchestrei New Hope. Participanții la Festival se vor bucura și de alte prezențe artistice importante cum este pianista Lavinia Dragoș, care profesează în Germania, violonista Alexandra Tîrșu din Viena, alături de muzicieni consacrați ai scenelor naționale și internaționale (violoncelistul Octavian Lup, fondatorul orchestrei New Hope, Mihaela Cesa Goje, dirijorul acestui concert) și viitoare speranțe (Radu Török, Carina Tănase-Ene, Sofia Antal și Petru Burcea).

Duminică, 26 mai

Ultima zi a seriei de evenimente din cadrul Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” începe duminică, 26 mai, când, de la ora 10:00, participanții sunt invitați să aleagă între multiple evenimente printre care vizitarea expoziției multidisciplinare de design și industrii creative ”Romanian Design Week” (Str. Benjamin Franklin 10), vizitarea Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49-53), Muzeului Național de Istorie a României (Calea Victoriei nr. 12) și/sau a Muzeului Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111), etc.

Ziua se va încheia cu un moment cultural organizat la Opera Națională (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72), începând cu ora 19:00, care va include un concert dirijat de Maestrul Daniel Jinga și mesajele Președintelui României și ale organizatorilor cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

Important!

Festivalul „Aici-Acolo” a fost inițiat în 2017 de către Administrația Prezidențială, din dorința de a crea punţi de legătură între românii din ţară şi cei din străinătate, dezvoltând comunităţi şi reţele care să permită schimbul de idei şi de proiecte şi contribuind astfel la dezvoltarea unei Românii care se afirmă în plan european.

În acest an, la Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” sunt așteptați peste 500 de români de pretutindeni din diaspora și din comunitățile istorice, din 34 de țări.

Toate evenimentele sunt gratuite iar participarea se face pe baza înscrierii prealabile și a prezentării ecusonului de participant la Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul “Aici-Acolo”.

Date informative

Site-ul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: https://dprp.gov.ro/web

Pagina de FACEBOOK a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: https://www.facebook.com/drpromania/

Pagina de FACEBOOK a Festivalului ”Aici-Acolo”: https://www.facebook.com/festivalulaiciacolo/

Text și foto: PR Românii de Pretutindeni

 

spot_img

Articole asemănătoare

Weekend dedicat întregii familii, la Palas: Pet Event revine cu o nouă ediție

Weekend dedicat întregii familii, la Palas: Pet Event revine cu o nouă ediție, iar Auto Deals aduce oferte și reduceri la cele mai noi modele de maşini, motociclete şi scutere.

Eveniment: Zilele Europene ale Arheologiei (ZEA). Când și unde?

Eveniment: Zilele Europene ale Arheologiei (ZEA). Când și unde? La aceste întrebări răspundem în cele ce urmează.

Azi s-a dat startul: Concursul Național de Ecologie, Ecoturism și Protecția Mediului ,,Floare de Lotus”

Azi începe Concursul Național de Ecologie, Ecoturism și Protecția Mediului ,,Floare de Lotus”. Mai multe amănunte în acest sens, la Infoanunț.

Invitație! Trăiește emoția competiției și vino pentru a susține naționala României la Euro 2024. Unde?

Invitație! Trăiește emoția competiției și vino pentru a susține naționala României la Euro 2024. Unde? Răspunsul îl veți...