joi, septembrie 29, 2022
spot_img
AcasăINFO ACTUALITATE118.385 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă...

118.385 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele șapte luni ale anului 2022

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în primele șapte luni ale anului 2022, au fost încadrate în muncă 118.385 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2022, 52.879 au peste 45 de ani, 23.017 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 20.287 au între 25 și 35 de ani, iar 18.817 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 21.433 sunt tineri NEET.

Grupa de vârstă Total raportat
Total general 118.385
   < 25 ani 18.817
Între 25 şi 35 ani 20.287
Între 35 şi 45 ani 23.017
  Peste 45 ani 52.879

Numărul femeilor încadrate este de 54.417, iar al bărbaţilor de 63.968, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de  45,97 %, respectiv de 54,03 %.

În funcţie de rezidenţă, 62.028 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 56.357 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (39.441), gimnaziale (28.916), profesionale (27.079), 12.543 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele şapte luni ale anului 2022, 50.802 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (11.884), urmat de Timiș (9.242) și Neamț (5.406).

În primele șapte luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 265.189 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Arhiva InfoAnunt

 

RECOMANDARE
- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE