Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 2.123 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (28.03.2022).
La nivel național, 1.303 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (357 cazuri), urmată de județele Cluj (63 cazuri), Mureș (63 cazuri), Timiș (57 cazuri) și Hunedoara (55 cazuri).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 644 de incendii, precum și în alte 178 de intervenții în sprijinul comunităților, după cum se arată într-un comunicat media emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
Cele mai relevante misiuni sunt următoarele:
❗O misiune complexă, care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor a avut loc ieri, în județul Suceava, unde echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la o fabrică (de produse lactate), din localitatea Șaru Dornei.
Flăcările se manifestau violent, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 120 mp. Pompierii au stins cu promptitudine incendiul, fără a fi înregistrate victime.
❗O altă intervenție care a presupus efort susținut din partea pompierilor bucureșteni a avut loc ieri, în sectorul 1 al Capitalei, unde peste 90 de pompieri care au încadrat 10 mașini de stingere au acționat pentru lichidarea unui incendiu, la o casă. Forțele de intervenție ajunse la locul arderii au constatat că flăcările se manifestau la o locuință, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, propagându-se și la acoperișul imobilelor învecinate, pe o suprafață 150 mp. După aproximativ trei ore, incendiul a fost stins, în limitele găsite. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
❗Din totalul celor 644 incendii care au avut loc ieri, 539 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproximativ 3.500 ha de teren și 560 ha de fond forestier. Un astfel de incendiu de vegetație uscată, care s-a soldat și cu o victimă, a avut loc ieri după-amiază, în județul Bihor, unde pompierii au stins cu promptitudine flăcările, însă, din nefericire, o persoană (bărbat, 70 ani), a fost surprinsă de incendiu, fiind găsită decedată, cu arsuri pe toată suprafața corpului.
Pe lângă aceste situații, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
Totodată, în data de 28.03.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 529 de pompieri și 207 de mijloace tehnice.
De asemenea, în ultimele 24 de ore a fost transmis 1 mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județul Brașov.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
Text: SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE IGSU
Foto: Pixabay/IGSU