30 septembrie 2020 – Termen limită pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

Date:

Share post:

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește că termenul limită de depunere a notificării, prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante, este data de 30 septembrie 2020.

Se încadrează la această facilitate toți contribuabilii care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31.07.2020 și care doresc să își restructureze aceste obligații bugetare potrivit prevederilor Cap.I din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare, având însă sarcina să notifice organul fiscal competent cu privire la această intenție.

După acest termen, contribuabilii sunt decăzuți din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Contribuabilii, care depun notificări până la data de 30 septembrie 2020 și care își mențin intenția de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, pot depune cereri de restructurare a obligațiilor până la data de 31 decembrie 2020, dată până la care trebuie să se adreseze unui expert independent, în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.

Text: ANAF, SERVICIUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA

Foto: Arhiva INFO ANUNȚ

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.