650 de euro pe lună, salariul mediu net din industria auto

Date:

Share post:

România este una dintre țările europene cu cei mai mulți angajați, raportat la populația totală, care lucrează în industria auto. Cifrele oficiale de la nivelul Uniunii Europene arată că există între 150.000 și 200.000 de angajați în acest sector. Salariul mediu net pe care îl încasează lună de lună nu depășește însă pragul de 650 de euro, potrivit datelor oferite de comparatorul salarial Paylab.

”Industria auto este foarte eterogenă, cu mulți angajați din zona blue collar sau entry level care câștigă salarii aferente, dar și cu un număr important de specialiști, unii pe segmente de nișă, care sunt plătiți foarte bine și care cresc mult media industriei. În orice caz, acest sector rămâne unul dintre cele mai active în privința angajărilor, chiar dacă nu este și cel mai atrăgător din punctul de vedere al salariilor”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

La nivelul regiunii, Estonia este țara cu cele mai mari salarii din industria auto, respectiv 1.205 euro lunar. Urmează Cehia, cu o medie salarială netă lunară de 1.052 de euro, Letonia și Slovacia (965, respectiv 952 de euro). De altfel, Cehia și Slovacia sunt țările europene cu cei mai mulți angajați în industria auto, raportat la populația totală. România este pe locul al cincilea, după cum se menționează într-un anunț informativ.

Lituanienii care lucrează în domeniul auto au salarii medii nete de 900 de euro pe lună, în Ungaria media ajunge la 883 de euro, iar în Croația la 702 euro. Doar angajatorii din Bulgaria și Serbia oferă salarii mai mici decât cei din România, repectiv 606 și 512 euro, se arată în același comunicat media emis spre difuzare redacției noastre.

În acest moment, peste 2.500 de locuri de muncă în industria auto sunt disponibile pe www.ejobs.ro. Cele mai multe dintre acestea se adresează candidaților cu nivel de experiență minim (0-2 ani) sau mediu (2-5 ani).

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.