Arçelik, în topul celor mai sustenabile companii din lume

Date:

Share post:

Arçelik, unul dintre cei mai importanți producători de electrocasnice, ce reunește branduri globale precum Arctic, Beko și Grundig, ocupă locul 34 în topul Global 100 pentru 2021, realizat de Corporate Knights.

Potrivit clasamentului, Arçelik este cea mai sustenabilă companie de electrocasnice și aparate de uz casnic din lume și, totodată, prima și singura companie turcă prezentă în listă, se arată într-un comunicat media emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Ajuns la a 17-a ediție, clasamentul Corporate Knights al celor mai sustenabile 100 de corporații din lume a fost realizat pe baza unor evaluări riguroase ale performanțelor înregistrate de 8.080 de companii cu venituri de peste 1 miliard de dolari. Criteriile de evaluare au avut la bază mai mulți indicatori de performanță, care reflectă preocupările pentru mediu, sociale și de guvernanță (ESG). Lista atestă cele mai sustenabile 100 de corporații din lume care înregistrează performanțe financiare superioare și conduc în cursa spre economia cu zero emisii.

Adoptarea sustenabilității ca model de afaceri, împreună cu viziunea „Respecting the World, Respected Worldwide”, i-a permis companiei Arçelik, prezentă în aproape 150 de țări, să atingă obiective importante, asociate eforturilor sale de sustenabilitate. În 2019 și 2020, cu propriile sale credite de carbon, compania a reușit să devină neutră din punct de vedere al emisiilor, la nivel global. Totodată, Arçelik este recunoscută ca „Lider al Industriei” în categoria Electrocasnice sustenabile, pentru al doilea an consecutiv, în Dow Jones Sustainability Index 2020. Nu în ultimul rând, planul Arçelik de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 este aprobat de către Science Based Targets Initiative (SBTi), în conformitate cu obiectivul Acordului de la Paris.

„Suntem încântați să ne clasăm pe locul 34 în clasamentul Global 100 2021 al Corporate Knights și să fim recunoscuți încă o dată ca una dintre cele mai sustenabile companii din lume. Este o realizare semnificativă pentru noi ca afacere și suntem mândri de ceea ce am realizat împreună cu toți angajații noștri. Ne face o deosebită plăcere să vedem că Arçelik este pe drumul cel bun spre atingerea standardului suprem de sustenabilitate și că suntem un exemplu demn de urmat pentru companiile din industria noastră. Vom continua să ne adaptăm abordarea sustenabilității în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, să dezvoltăm produse care utilizează mai puține resurse și să le facem accesibile, astfel încât, să încurajăm consumatorii să adopte un stil de viață mai sustenabil”, a declarat Hakan Bulgurlu, CEO Arçelik.

Suntem mândri să facem parte dintr-un Grup care și-a asumat misiunea de contribui activ la protejarea mediului înconjurător. Sustenabilitatea reprezintă un pilon fundamental în modelul nostru de business, iar fabrica Arctic de la Ulmi, singura unitate de producție 4.0 din România, reprezintă angajamentul nostru de a construi responsabil și de a contribui activ la lupta împotriva schimbărilor climatice. Datorită implementării unor tehnologii avansate care permit o utilizare mult mai eficientă a resurselor, fabrica noastră a fost recompensată cu un număr impresionant de acreditări ca fabrică verde, fiind și singura din România care deține LEED Platinum, document care atestă cele mai înalte performanțe în domeniul producției sustenabile”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

Pentru lista completă Global 100 și detalii despre metodologie, vă rugăm accesați: corporateknights.com/global100

Istoric Arçelik

Cu peste 32.000 de angajați la nivel mondial, 12 branduri (Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Altus, Dawlance, Voltas Beko), birouri de vânzări și marketing în 34 de țări și 22 de fabrici în 8 țări, Grupul Arçelik oferă produse și servicii în aproape 150 de țări. Ca a doua cea mai mare companie europeană de electrocasnice, conform cotei cantitative de piață, Arçelik a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri consolidată de 5 miliarde de euro. Cu aproape 70% din venituri provenite de pe piețele internaționale, Arçelik este lider în domeniul cercetării și dezvoltării din Turcia – deținând în prezent peste 3.000 de brevete internaționale, realizate cu aportul a 1.600 de cercetători din 15 centre de cercetare-dezvoltare și proiectare din Turcia, cât și a birourilor de cercetare-dezvoltare din cinci țări.

Compania Arçelik a fost desemnată „Lider în Industrie” în categoria Electrocasnice sustenabile, pentru al doilea an consecutiv, în Dow Jones Sustainability Index 2020 și, în conformitate cu standardul de neutralitate al carbonului PAS 2060, a devenit neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon în fabricile globale în anii fiscali 2019 și 2020, cu propriile sale credite de carbon.

… Arctic

Arctic este liderul pieței de electrocasnice din România și unul dintre cei mai importanți angajatori și exportatori ai României. Cu o istorie de aproape jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care și-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție.

Compania deține cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găești producând până în prezent peste 36 de milioane de aparate frigorifice. De asemenea, deține și singura fabrică Industry 4.0 din România și una din puținele din Europa, fabrica din Ulmi, Dâmbovița, având o capacitate de producție de 2.2 milioane de unități pe an.

 …Corporate Knights

Corporate Knights Inc. publică revista afacerilor sustenabile, Corporate Knights, și deține o divizie de cercetare care alcătuiește clasamente și evaluări ale produselor financiare pe baza performanței sustenabilității corporative. Clasamentul din acest an s-a bazat pe mai mulți indicatori de performanță noi, care reflectă preocupările sociale evidențiate atât de pandemie, cât și de mișcarea Black Lives Matter. Noii indicatori includ concediul medical plătit, diversitatea rasială a executivului și a consiliului de administrație și investițiile verzi (cheltuieli, cercetare și dezvoltare, achiziții). În medie, o treime din investițiile companiilor Global 100 sunt verzi, în comparație cu mai puțin de un sfert pentru celelalte companii, în timp ce procentul companiilor Global 100 care oferă cel puțin 10 zile de concediu medical plătit (86%) este mai mult decât dublu față de restul pieței, potrivit MSCI ACWI (41%). Companiile Global 100 obțin 41% din venituri din produse sau servicii aliniate la obiectivele ONU de dezvoltare durabilă, comparativ cu doar 8% pentru restul companiilor.

Text și foto: PR OXYGEN

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.