Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru electrificarea liniei de cale ferată RĂDULEȘTI – GIURGIU NORD (57 km).
Oferta financiară a operatorului economic CONSIS PROIECT SRL, în valoare de 2.900.000 RON (fără TVA), a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
Studiul de fezabilitate pentru electrificarea liniei de cale ferată Rădulești – Giurgiu Nord (57 km) trebuie să identifice cea mai eficientă soluție din punct de vedere tehnico-economic, în vederea obținerii sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României și respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:
►creșterea vitezei medii de circulație a trenurilor;
►creșterea atractivității transportului feroviar pe acest tronson ți a volumului de transport pe calea ferată;
►minimizarea efectelor negative asupra mediului;
►descongestionarea traficului feroviar din București si zonele limitrofe;
►menţinerea şi, eventual, atragerea de noi transporturi de pe Coridorul European de Marfă RFC 7 Praga – Atena pe teritoriul României;
►creșterea veniturilor CFR din taxa de utilizare a infrastructurii.
Studiul de Fezabilitate va cuprinde inclusiv toate datele necesare pentru obţinerea tuturor avizărilor în vederea promovării Hotărârii de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici şi pentru exproprierea imobilelor aferente obiectivului de investiţii ”Electrificarea și reabilitarea liniei feroviare Rădulești – Giurgiu Nord”, inclusiv completarea/modificarea (dacă este cazul) documentației, prin implementarea tuturor cerințelor/solicitărilor emitenților de avize.
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Comunicat pentru INFO ANUNȚ
Text și foto: Serviciul Comunicare Mass-Media