Începând cu luna martie 2022, APAVITAL S.A. oferă operatorilor economici interesați posibilitatea de a executa, în zonele de operare din județul Iași, cu excepția municipiului Iași, lucrări de branșare și/sau racordare în favoarea persoanelor fizice și/sau juridice care au obținut toate documentele necesare pentru execuția unor astfel de lucrări.
În acest sens, persoanele juridice/fizice interesate de semnarea unei convenții de colaborare sunt rugate să depună la sediul APAVITAL un dosar/o mapă care să cuprindă următoarele informații:
– Cod Unic de Înregistrare (CUI);
– Obiect de activitate;
– Experiența similară/lucrări similare efectuate în ultimii 5 ani;
– Număr de angajați și meseriile acestora;
– Dovada deținerii parcului auto/utilajele necesare efectuării lucrărilor.
Având în vedere faptul că rețelele de alimentare cu apă și de canalizare sunt amplasate în infrastructura drumului public (carosabil și/sau trotuar), persoanele fizice și/sau juridice interesate vor trebui sa asigure si refacerea infrastructurii domeniului public, după execuția lucrărilor de branșare și/sau racordare.
Cererile depuse, însoțite de documentațiile corespunzătoare, vor fi verificate sub aspectul capacității de execuție a lucrărilor și a respectării condițiilor tehnice și de calitate a lucrărilor.
În urma verificării, persoana juridică/fizică pentru care se constată îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice (utilaje, personal specializat etc.), va fi înscrisă pe lista constructorilor agreați și va fi recomandată terților beneficiari pentru execuția de branșamente și/sau racorduri, urmând ca lucrările efective să fie executate în baza unor contracte de prestări servicii/de lucrări încheiate de executant cu beneficiarul lucrărilor, în condițiile convenite de comun acord de părțile contractante.
În ceea ce privește prețul lucrărilor executate, APAVITAL S.A. recomandă ca acesta să fie stabilit concret, de comun acord, între executanți și beneficiarii lucrărilor, cu respectarea principiilor privind transparența, competitivitatea, corectitudinea și eficacitatea economică.
În acest sens, APAVITAL S.A. poate pune la dispoziția beneficiarilor lucrărilor , la cerere, lista tarifelor practicate de APAVITAL S.A. pentru lucrări similare și componenta acestor tarife, pentru a fi utilizate, în caz de nevoie, la negocierea condițiilor contractuale.
Astfel, APAVITAL S.A. își dorește ca încheierea de convenții pentru execuția de lucrări de branșare și/sau racordare să constituie modalitatea optimă și transparentă de identificare a unor parteneri competitivi și calificați din punctul de vedere al capacității tehnice și al calității lucrărilor executate.
Pentru orice informații suplimentare, persoanele interesate să încheie convenții de colaborare se pot adresa Serviciului Marketing – Biroul Relații cu Publicul, la adresa de e-mail contact@apavital.ro.
Text și foto: Biroul de Presă ApaVital