Câteva proverbe inspirate din Biblie

Date:

Share post:

Există mai multe proverbe, pe care le folosim în comunicarea uzuală, ele au fost transmise pe cale orală, din generație în generație, și sunt, cu certitudine, inspirate din Biblie.

Despre proverbe se spune că sunt din vorbirea populară, dar, la o privire mai atentă, ele parafrazează și chiar copiază citate din Cartea Sfântă.

Am ales, pentru astăzi, câteva dintre acestea, pe care INFO ANUNȚ le redă în cele ce urmează.

  1. Dacă tăceai, filosof rămâneai – Chiar și un prost ar trece de înțelept dacă ar tăcea, și de priceput, dacă și-ar ține gura (Prov.17:28)
  2. Cine sapă groapa altuia cade el în ea – Cine sapă groapa altuia cade el în ea, și piatra se întoarce peste cel ce o provălește. (Prov. 26:27)
  3. Prietenul la nevoie se cunoaște – Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate. (Prov. 17:17)
  4. Prostul nu se lasă până când nu spune tot ce știe. Nebunul își arată toată patima, dar înțeleptul o stăpânește. (Prov. 29:11)

Aceste proverbe, transmise din generație în generație, au un mesaj subtil, direct sau indirect. Scopul acestor cuvinte este unul singur și anume conștientizare. Fără conștiință, nu putem realiza nimic din ceea ce ne-am propus înainte de a ne naște. Despre conștiință și conștientizare scrie și în cartea Ecuația vieții. Calea spre fericire.

Text: Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: Arhiva Info Anunț

spot_img

Articole asemănătoare

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri. Mai mușlte amănunte în cele ce urmează.

„Povestea oului de Paști”

„Povestea oului de Paști”. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman.

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale, în celel ce urmează, azi, la Infoanunț.

Când, unde și înscrieri la Forumul Economic Iași, cea mai mare platformă de conectare cu mediul de afaceri

Când, unde: Forumul Economic Iași, cea mai mare platformă de conectare cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Est are loc în perioada ...