Anul 2021 a marcat o creștere a fuziunilor și achizițiilor europene, cu o revenire susținută a tranzacțiilor la nivelurile de dinainte de pandemie și reîntoarcerea la un comportament normal în toate aspectele care țin de tranzacționare, potrivit celui mai recent studiu anual de fuziuni și achiziții realizat de firma globală de avocatură CMS.
Analiza multianuală a prevederilor legale agreate în cadrul contractelor de fuziuni și achiziții (M&A) realizată de CMS este cea mai cuprinzătoare de acest gen și este fundamentată pe o bază de date care cuprinde peste 5.000 de tranzacții, se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Aflat la cea de-a 14-a ediție, studiul CMS adaugă în acest an aproape 500 de tranzacții pe care firma de avocatură le-a consiliat la nivel european în 2021 – un număr record de tranzacții semnate într-un an și care reflectă creșterea actuală înregistrată cu privire la activitatea de fuziuni și achiziții din Europa.
Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A pentru Europa Centrală și de Est în cadrul CMS și Managing Partner al CMS România: “România s-a clasat anul trecut în top 3 al celor mai performante piețe din regiune din punct de vedere al numărului de tranzacții, acesta depășind nivelul dinainte de pandemie. Această tendință de creștere este confirmată astăzi de analiza comparativă multianuală a CMS European M&A Study 2022, care subliniază nivelul record de tranzacții M&A înregistrate în Europa, în contextul revenirii la normalitate a comportamentului de tranzacționare și, implicit, al reconsolidării încrederii investitorilor. Cu toate acestea, situația din regiune rămâne instabilă din cauza ultimelor evoluții militare și este încă dificil de estimat impactul pe care evenimentele recente din Ucraina îl vor avea asupra regiunii și asupra economiei europene în ansamblu.”
Rodica Manea, Partener Corporate M&A CMS România: “2021 a fost un an de creștere și consolidare pentru piața locală, dar și de reconfirmare a atractivității și competitivității acesteia pentru investitorii de M&A. Fie că vorbim de sectoare precum telecomunicații & IT – ca parte și efect al digitalizării -, energie regenerabilă, sau de producție, oportunitățile de afaceri continuă să își facă prezența, ca expresie directă a complexității și sofisticării atinse de piețele locale și regionale, sau ca rezultat al unor repoziționări și reorganizări globale. Prin anvergura și expertiza combinată a rețelei sale, CMS deține o poziție privilegiată în regiune, fiind un lider în ceea ce privește consultanța transfrontalieră, multi-jurisdicțională.”
Analiza CMS reflectă faptul că majoritatea tranzacțiilor din 2021 s-au înscris în standardele „normale” de tranzacționare, cu accent pe mecanisme de earn-out, cu renunțare la abordarea “prietenoasă pentru cumpărători” observată în 2020 și revenirea la abordarea obișnuită de partajare a riscurilor, care a fost observată înainte de pandemie.
Potrivit raportului CMS European M&A Study, motorul principal al tranzacțiilor continuă să fie reprezentat de cumpărătorii care intră pe o nouă piață (43%). Peste o treime (36%) dintre tranzacții au fost achiziții de know-how sau achiziții de talente (acqui-hiring). S-a înregistrat și o creștere notabilă a tranzacțiilor care implică achiziția unui concurent (32%), în creștere cu 10% față de 2020 (22%).
Louise Wallace, coordonatoare a practicii Corporate M&A în cadrul CMS: “La nivelul CMS am înregistrat cu 90 tranzacții mai mult comparativ cu anul 2020, ceea ce reprezintă o creștere anuală fără precedent de 22% a activității de tranzacționare. Analiza noastră relevă că există motive întemeiate să fim optimiști cu privire la activitatea viitoare a tranzacțiilor de M&A în Europa. În multe privințe, în 2021 ne-am reîntors la o activitatea „normală”, cu o revenire la modele familiare în ceea ce privește valoarea tranzacțiilor și încrederea investitorilor în consolidarea afacerilor, dar așteptăm să vedem cât de puternică va fi activitatea de fuziuni și achiziții în 2022, având în vedere invazia Ucrainei.”
Stefan Brunnschweiler, coordonator al practicii Corporate M&A în cadrul CMS: “Acest studiu acoperă un an tumultuos pentru fuziuni și achiziții, în care piața și-a revenit spectaculos de la declinul înregistrat în primele etape ale pandemiei de COVID-19. În mod clar, există încă riscuri și incertitudini, în special în climatul politic actual, dar sperăm că activitatea de fuziuni și achiziții va continua și va accelera creșterea globală a afacerilor”.
Semnele revenirii la status quo-ul pre-pandemie includ:
- Creștere semnificativă a structurilor earn-out – utilizarea acestor structuri a crescut de la 5% în 2020 la 26% în 2021, indicând o tendință generală de asigurare a faptului că prețul plătit pentru o afacere este măsurat pe o perioadă mai lungă, decât doar prin raportare la anii financiari din perioada pandemiei.
- Dispozițiile de ajustare a prețului de achiziție (PPA) revin la niveluri pre-pandemie – numărul de tranzacții cu prevederi de ajustare a prețului de achiziție (PPAs) a revenit la 47%, cu puțin peste media 2010-2020 de 45%, ceea ce sugerează că un procent mai mare de cumpărători sunt capabili să insiste asupra prevederilor PPA.
- Perioade de limitare a răspunderii mai scurte – două treimi din tranzacții au acum un termen de limitare a răspunderii de 12-24 de luni, marcând o schimbare față de constatările din 2021, când termenele de limitare a răspunderii crescuseră.
- Dimensiunile limitărilor de minimis și basket revin la norma pieței – se aplică în majoritatea tranzacțiilor (74% și respectiv 67%).
- Creșterea plafoanelor de răspundere – nivelul plafoanelor de răspundere aplicate tranzacțiilor a crescut semnificativ în 2021. Tranzacțiile în care plafonul a fost egal cu prețul de cumpărare au rămas constante la 30% din total, dar cele cu un plafon mai mic de 10% au crescut semnificativ la 22%, de la 16% în 2020.
- Utilizarea tranzacțiilor de tip locked box – s-a înregistrat o creștere semnificativă a tranzacțiilor non-PPA (59% în 2021 față de 51% în 2020).
Alte aspecte cheie includ:
Utilizarea constantă a asigurării de tip “garanție și despăgubire” – Warranty & Indemnity (W&I) – popularitatea asigurării W&I a înregistrat o creștere marginală, de la 17% în 2020 la 19% în 2021.
- Arbitrajul ca mecanism de soluționare a litigiilor – se continuă utilizarea arbitrajului, observată în 33% dintre tranzacții, față de 32% în 2020.
Diferențe regionale
De asemenea, studiul a relevat diferențe semnificative în practica de piață între regiunile europene:
- Dispozițiile PPA și cele locked box în tranzacțiile non-PPA au revenit la nivelurile de dinainte de pandemie în toată Europa, cu creșteri semnificative în Europa de Sud și în Regatul Unit.
- Utilizarea limitării „first dollar” baskets începe să se răspândească în întreaga regiune europeană, cu creșteri semnificative în Franța și Europa de Sud.
- Creșterea globală a tranzacțiilor cu plafoane de răspundere mai mici de 50% din prețul de achiziție s-a reflectat într-o scădere a unor plafoane mai mari în Regatul Unit și Europa de Sud.
- Perioadele de limitare pentru cererile de garanție de peste 24 de luni sunt predominante în Europa Centrală și de Est (CEE), Franța și Europa de Sud.
- Utilizarea acoperirii de asigurare de tip W&I a crescut semnificativ în Benelux, țările vorbitoare de limba germană și Marea Britanie, dar rămâne scăzută în Franța și în Europa de Sud.
- Practica de considerare a Camerei de Date ca și dezvăluită (Data Room Disclosure) înregistrează un nivel de aplicare limitat în Franța și Europa de Sud.
- Utilizarea clauzelor de schimbare adversă materială – Material Adverse Change (MAC) este scăzută în Marea Britanie, țările de limbă germană și regiunea Benelux, dar rămâne ridicată în țările din Europa Centrală și de Est, țările nordice și sud-europene.
De asemenea, CMS a analizat comparativ piețele din Europa și SUA, subliniind menținerea în 2021 a principalelor diferențe înregistrate în urmă cu un an, incluzând prezența PPA la volume mai mari în tranzacțiile din SUA, cu excepția notabilă a mecanismelor de earn-out, care au fost mai populare în Europa (26% din tranzacții) decât în SUA (20%).
Text și foto: PRAIS Corporate Communications PR CMS