„Gheorghe Cojocea – Destinul unui ofițer de tancuri”

Date:

Share post:

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu familia ofițerului Gheorghe Cojocea, Asociația RoMilitaria, Editura Favorit și Asociația Deutsches Freikorps, anunță deschiderea expoziției „Gheorghe Cojocea – Destinul unui ofițer de tancuri”.

Vernisajul va avea loc miercuri, 13 aprilie 2022, începând cu orele 13ꓽ00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti, după cum se arată într-un anunț informativ emis spfre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

La eveniment vor participa membri ai familiei lui Gheorghe Cojocea, colonelul (r) Dan Gîju, reprezentanți ai Asociației Deutsches Freikorps și militari aparținând armei tancuri. Cu ocazia deschiderii expoziției, va fi prezentat mesajul colonelului (r.) Mircea Carp, ofițer aparținând armelor tancuri și cavalerie, personalitate marcantă a exilului românesc, consacrat ca jurnalist în perioada postbelică la posturile de radio ,,Vocea Americii’’ și ,,Europa Liberă’’.

Expoziția reprezintă o invitație la cunoașterea unor aspecte importante din istoria contemporană prin prezentarea experienței profesionale și de viață a lui Gheorghe Cojocea, participant și martor al evenimentelor care au precedat, au fost contemporane și au urmat celui ce-al Doilea Război Mondial.

Proiectul expozițional prezintă formarea și cariera militară a lui Gheorghe Cojocea în 4 etape distincte ale vieții sale: perioada în care a fost elev la Liceul Militar ,,Ștefan cel Mare’’ din Cernăuți, intervalul de timp în care a urmat studiile în Germania ca bursier al statului român, perioada în care a fost profesor la Școala de Ofițeri de Tancuri din Pitești și ultimul deceniu de viață când a devenit personajul central al romanului biografic Pumnul de Fier. Confesiunile colonelului (r.) Gheorghe Cojocea fost Leutnant în Wehrmacht.

Gheorghe Cojocea a fost unul dintre puținii români care în timpul stagiului efectuat la Regimentul 1 tancuri din cadrul Wehrmacht-ului a luat parte la Operațiunea Citadela (5-16 iulie 1943), ultima inițiativă ofensivă a Germaniei prin care s-a încercat stabilizarea Frontului de Est.

Bătălia de tancuri de la Prohorovka a reprezentat o experiență care l-a marcat profund pe tanchistul român, acesta afirmând: ,,Primul contact adevărat cu lupta, cu războiul a fost ceva care nu se poate descrie … loviturile în tanc le percepeam foarte bine fiindcă acolo se crează un ecou care dăinuie în ureche mai tare decât orice clopot … ne-au perforat decât de cele trei ori când am fost scos din luptă de-a lungul întregii bătălii”.

Publicul va avea ocazia să vadă pentru prima dată obiecte personale ale ofițerului Gheorghe Cojocea, care au fost oferite cu generozitate de familia domniei sale pentru acest proiect. Prezentarea contextului istoric a fost completată cu piese care provin din patrimoniul Asociației RoMilitaria, al Editurii Favorit și al Asociației Deutsches Freikorps.

Pentru realizarea cercetării au fost folosite surse de istorie orală, interviuri cu persoane care l-au cunoscut pe Gheorghe Cojocea în cele 4 etape ale vieții care sunt evocate în expoziție: colonelul (r.) Constantin Zavati (absolvent al Liceului Militar ,,Ștefan cel Mare’’ din Cernăuți, bun prieten și coleg de bancă), colonelul (r.) Mircea Carp (absolvent al Liceului Militar ,,Nicolae Filipescu’’ de la Mănăstirea Dealu, camarad în timpul perioadei în care s-a aflat la studii în statul german), colonelul (r.) George Gheorghiu (absolvent al Școlii de Ofițeri de Tancuri, ,,Promoția 30 decembrie 1950’’, elev al ofițerului de tancuri),  colonelul (r.) Dan Gîju (autorul romanului biografic Pumnul de Fier. Confesiunile colonelului (r.) Gheorghe Cojocea fost Leutnant în Wehrmacht).

Expoziția, care completează proiectul expozițional „România în al Doilea Război Mondial 1941-1945”, va fi deschisă la Muzeul Național de Istorie a  României până la jumătatea lunii mai și poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10:00-18:00.

Text și foto: Muzeul Național de Istorie a României (MNIR)

 

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.