„Moldova este o țară a păcii”

Date:

Share post:

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat, astăzi (19 aprilie 2022 n.r.), legea care interzice în Republica Moldova folosirea simbolurilor care promovează agresiunea militară.

Șeful statului vecin a subliniat, prin mesajul său ferm, că modificarea legislației naționale cu privire la unele semne și litere care sunt folosite de armata rusă în războiul din Ucraina și cu privire la interzicerea pe teritoriul R. Moldova a simbolicii acestui război nu atentează la memoria noastră istorică, iar oamenii vor putea, în continuare, să-i comemoreze pe eroii care au luptat în Cel de-al Doilea Război Mondial, după cum se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Nu avem nevoie de simboluri care ne învrăjbesc. Acei care folosesc simbolurile războiului pentru a picura ură în conștiințele noastre și pentru a semăna vrajbă și divizare în societate vor plăti dur conform legii. Moldova este o țară a păcii în care ne unim spiritele și inimile. Solidari unii cu alții în această criză a războiului, empatici în această catastrofă umană – aceștia suntem și așa vom fi mereu!”, este mesajul transmis de Președintele Maia Sandu.

Potrivit decretului, noile prevederi intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Imagini VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=u8A_Nzcfd5Q 

Text și foto: Direcția informare și comunicare cu mass-media a Președinției Republicii Moldova 

spot_img

Articole asemănătoare

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri. Mai mușlte amănunte în cele ce urmează.

„Povestea oului de Paști”

„Povestea oului de Paști”. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman.

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale, în celel ce urmează, azi, la Infoanunț.

Când, unde și înscrieri la Forumul Economic Iași, cea mai mare platformă de conectare cu mediul de afaceri

Când, unde: Forumul Economic Iași, cea mai mare platformă de conectare cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Est are loc în perioada ...