Căsătorit și tată a trei minori, doar în acte

Date:

Share post:

Un tânăr din Ucraina și-a perfectat ilegal patru documente, care ar demonstra că are o familie numeroasă, doar pentru a reuși să ajungă în Republica Moldova.
În cadrul controlului adițional au fost depistate actele cu pricina: un certificat privind componența familiei și trei xerocopii semnate notarial ale certificatelor de naștere pentru presupușii săi copii minori.
În declarații s-a aflat că pentru a intra în posesia acestor documente, străinul ar fi oferit 1000 de dolari americani, după cum se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ. Totodată, ilegalitatea sa a fost justificată prin faptul că legislația ucraineană permite ieșirea din țară dacă în componența familiei sunt mai mult de trei copii.
La 28 aprilie 2022, în punctul de trecere a frontierei Palanca – Maiaki –Udobnoe a fost înregistrat cazul, persoana prezentându-se la linia de control în calitate de solicitant de azil în Republica Moldova.
Conform procedurilor legale, polițiștii de frontieră au supus tânărul de 30 de ani unui control suplimentar, unde au fost depistate cele patru documente falsificate.
În continuare, cazul este cercetat sub toate aspectele legale de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST. Persoanei i-a fost autorizată intrarea în Republica Moldova.
Text și foto: Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
spot_img

Articole asemănătoare

Anunț: Povestea lui Dragobete pe înțelesul celor mici

Anunț: Povestea lui Dragobete pe înțelesul celor mici. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu instituția de stat Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul de educație muzeală.

Ziua Europeană a Protecției Datelor

Ziua Europeană a Protecției Datelor. Astăzi, 28 ianuarie, este marcată Ziua Europeană a Protecției Datelor, context în care Poliția de Frontieră

Invitație: Un nou film din cadrul proiectului  KineDok powered by One World Romania, ediția a 10-a

Invitație: Un nou film din cadrul proiectului  KineDok powered by One World Romania, ediția a 10-a. Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la

Prima ediție din 2025 a Târgului de Artă și Antichități te așteaptă cu… FOTO

Prima ediție din 2025 a Târgului de Artă și Antichități te așteaptă cu... Atmosferă de Belle Époque în Atriumul Palas. În acest weekend