La mulți ani jurnaliștilor, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Date:

Share post:

De Ziua Mondială a Libertății Presei, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un gând de solidaritate tuturor jurnaliștilor care, în aceste zile grele, își fac meseria cu responsabilitate și curaj.

Maia Sandu menționează că astăzi jurnaliștii, uneori riscându-și viața, ne aduc știrile în case, iar astfel realizează misiunea cea mai importantă a presei – de a informa, după cum se arată într-un comunicat informativ, emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Președintele Republicii Moldova evocă, în mesajul adresat, statistici triste, potrivit cărora în cele 69 de zile de război, alături de ostași, pe câmpul de luptă au căzut circa 20 de jurnaliști, cronicile jurnalistice devenind adevărate cronici de pe front.

Potrivit președintelui Maia Sandu, presa liberă rămâne fundamentul unei societăți libere și democratice, pe care ne-o dorim cu toții. „Presa liberă, ca și libertatea în sine, nu este un dat, ci un bun pe care trebuie să-l apărăm zilnic – de interesele politice și economice care încearcă să și-o subordoneze, dar și de pericolele ce vin din interiorul breslei, cauzate de goana după audiență. O goană care, într-o lume plină de falsuri, propagandă și dezinformare, devine de-a dreptul nocivă”, spune șeful statului vecin.

De Ziua Libertății Presei, Președintele Maia Sandu amintește, totodată, de un principiu-cheie al muncii de jurnalist, pe care nu-l poate anula nicio audiență – responsabilitatea pentru cuvântul scris sau rostit. Șeful statului R. Moldova menționează că doar prin responsabilitate și informare obiectivă, jurnaliștii pot ajuta cetățenii să discearnă falsurile și provocările, să ia decizii informate și să contribuie la consolidarea societății.

„Doar așa presa poate schimba în bine viața oamenilor și a țării, fiind o adevărată Putere a patra”, subliniază Președintele Maia Sandu în mesajul adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei.

Text și foto: Direcția informare și comunicare cu mass-media a Președinției Republicii Moldova 

                  

spot_img

Articole asemănătoare

Sărbători luminate pline de magie, cu miracole împlinite!

Sărbători luminate pline de magie, cu miracole împlinite!  

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri. Mai mușlte amănunte în cele ce urmează.

„Povestea oului de Paști”

„Povestea oului de Paști”. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman.

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale, în celel ce urmează, azi, la Infoanunț.