Târgul Drăgaica a fost organizat, din nou, la Buzău, după doi ani de pauză, în care nu s-a putut ține din cauza pandemiei de Covid-19.În prima zi de bâlci mii de buzoieni au trecut pragul Drăgăicii, în cautare de distracție, muzică bună și delicii culinare tradiționale.
Cel mai vechi târg din România, cu important rol de dezvoltare pentru orașul Buzău, de mai bine de 244 de ani, Drăgaica, a început joi, 9 iunie, ora 17:00 și vă așteaptă zilnic, de la 10:00, până pe 26 iunie.
Redeschiderea bâlciului a fost o bucurie de nedescris nu doar pentru cei mici și cei mai în vârstă, ci și pentru comercianții și micii producători din Buzău și județele vecine.
Gurmanzii au luat cu asalt terasele, în căutare de mititei la grătar și bere rece iar copiii și adolescenții s-au distrat in tiribombe.
În acest an, târgul Drăgaica este mai amplu decât precedentele ediții, întrucât spațiul bâlciului s-a mai extins.
În ultimii ani, când la renumitul târg buzoian au fost invitați artiști consacrați, pentru toate gusturile muzicale, numărul participanților a atins adevărate recorduri.
Și în acest an organizatorii așteaptă ca sute de mii de turiști să viziteze Drăgaica. Printre invitați se află Mircea Baniciu, Cătălin Crișan, Monica Anghel, Mircea Baniciu dar și formațiile IRIS și 3 Sud-Est.
Intrare: 3 RON
Eveniment organizat de Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău și Piețe, Târguri și Oboare.
Text și foto: infobaragan/ video: youtube