„12 umbre, îndrăgostit de eclipse”, lansare de carte și expoziție

Date:

Share post:

„12 Umbre” este o carte despre explorare, călătorii spre capătul lumii, dar și despre frumoasa știință a astronomiei.

Autorul pleacă în aventurile sale cosmice încă din copilărie, de când se juca “de-a v-ați ascunselea” în fața blocului și ajunge pe șase continente, fugărind eclipsele totale de Soare. Vom călători cu gândul alături de Cătălin Beldea prin tundra siberiană, prin labirintul uman al Shanghaiului, vom zbura cu balonul în stratosfera de deasupra Australiei, pentru ca apoi să aterizăm în deșertul din Atacama sau pe un atol de corali din Pacificul de Sud.

Zburăm deasupra norilor și deasupra Africii, dar și dincolo de Cercul Polar de Nord, în căutarea umbrei Lunii. Vedem cum Soarele răsare de două ori în aceeași zi din cele două Americi și admirăm un album fotografic cu adevărat excepțional de la cele 12 expediții spre câte un punct fictiv. Care e cea mai frumoasă eclipsă și cea mai interesantă dintre cele 12 expediții? Răspunsul autorului va fi întotdeauna același: Următoarea!

Cine este autorul:

Cătălin Beldea (44 de ani) este editorul de astronomie al cunoscutei reviste de popularizare a științei – Știință și Tehnică. Este cunoscut drept “Vânătorul de Eclipse” și are un palmares impresionant de expediții spre eclipse, fiind recordmanul României la acest capitol. A călătorit pe șase continente și a zburat lângă Antarctica – al șaptelea continent pentru a vedea 13 eclipse totale de Soare. În același timp, Cătălin Beldea este astronom amator, antreprenor, prezentator de festivaluri de știință și astrofotograf.

Ce spune autorul

Povestea pe care o descriu nu e numai un periplu scris, ci mai degrabă un album cu imagini ale celor 12 expediții spre un fenomen rar, dar atât de spectaculos, pe care omenirea a învățat să îl prevadă și să îl aprecieze ca pe un show al Sistemului Solar vizibil de la geamul Planetei. De la teamă și derută, oamenii au descifrat fenomenul de eclipsă folosind știința astronomiei, iar acum am ajuns în punctul în care vedem un fenomen social odată cu fenomenul astronomic — căci eclipsa adună laolaltă oameni de toate culorile și vârstele. Drumul umbrei nu ține cont de granițe. De fapt, unul dintre scopurile expedițiilor mele a fost să documentez reacția societății în fața implacabilului joc din Sistemul Solar, spectacol grandios și gratuit oferit ființelor cu discernământ de pe a treia planetă de la Soare. Pe scurt, veți avea de-a face cu o carte-album, pentru că eclipsa este un fenomen în primul rând de văzut cu ochiul și mai apoi de citit cu mintea!

Cartea 12 umbre este lansată în mai multe oraşe din ţară: Bucureşti, Bârlad, Galaţi, Baia Mare, Braşov, Timişoara, Târgovişte, etc.

La Bârlad, lansarea va fi însoţită şi de o prezentarea publică, în data de 24 iunie 2022, ora 17:00, la noul sediu al Muzeului „Vasile Pârvan”, deschis recent spre vizitare, Casa Sturdza (Muzeul Colecţiilor), Str. Vasile Pârvan nr. 4.

Organizator activitate:Dumitru Ciprian Vîntdevară
Şef Serviciu Astronomie

Text și foto: Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.