Luni, în jurul orei 07.10, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău au fost alertați despre o posibilă minare a Aeroportului.
Imediat după primirea informației, angajaţii Poliţiei de Frontieră au anunțat toate entitățile care prestează servicii în aeroport în vederea sporirii măsurilor de securitate, la fel au fost mobilizate toate echipele de intervenție ale serviciilor specializate ale MAI: IP Botanica, Departamentul Situații Excepționale Serviciul Bomb-Tehnic și altele.
Concomitent, în baza mesajului primit, a fost creat un grup de documentare a situației, format din ofițerii de investigații și ofițeri de urmărire penală ai Poliției de Frontieră care au demarat acțiuni de identificare a celui care a semnalat existența explozivelor.
Toți călătorii au fost evacuați din Aeroport pe durata verificărilor, în vederea securității acestora.
Vom reveni cu detalii.
Text și foto:
Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM