Donația de grafică a artistei Hortensia Puia Masichievici-Mișu, eveniment băcăuan

Date:

Share post:

Începând de joi, 21 iulie, la Galeriile „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău se deschide:

expoziția Donația de grafică a artistei Hortensia Puia Masichievici-Mișu (1917 – 2010), artistă remarcabilă, posesoare a numeroase premii naționale și internaționale (Medalia de aur a Academiei Tommaso Campanella, Roma, 1972, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru grafică, 1992; Premiul „Ioan Andreescu“ al Academiei Romane, 1994; Premiul „Le Parchemin d’honneur“ la Trienala Mondială a Stampei, Chamalières, Franța, 2000).

Expoziția cuprinde 69 de lucrări de desen, acuarelă și gravură, lucrări ce fac parte dintr-o generoasă donație făcută de artistă în anul 1998, cu ocazia unei expoziții personale retrospective deschisă la Bacău, în același spațiu.

Provenită dintr-o familie de intelectuali cu vocații artistice din nordul Bucovinei, Cernăuti, refugiată în București de furia războiului, a reușit să-și afle adevarata vocație în artă. După un promițător debut la Salonul Oficial de Desen si Gravură din 1943, absolvă Academia de Arte Frumoase, printre  profesori numărându-se și doi reputați maeștri, Camil Ressu si Nicolae Dărăscu și, pentru o scurta perioadă, Alexandru Ciucurencu. Hortensia Puia Masichievici-Mișu a colaborat cu un mare profesionist al picturii religioase și al gravurii, Dumitru Dimitriu-Nicolaide (1901-1957), artist cu formație solidă, în spiritul riguros al picturii de tradiție bizantină, pe care a practicat-o strălucit.

Opera Hortensiei Puia Masichievici-Mișu relevă o nobilă conștiință a creației, o mărturie sensibilă a neliniștilor unui artist într-o epocă istorică contradictorie, martor neputincios al cataclismului social antrenat de cel de-al doilea razboi mondial, apoi participant pasiv și traumatizat la epocile de „mari împliniri“ ale anilor ’50-’90.

Organizată de muzeograf Carmen Murariu, expoziția va fi deschisă pentru vizitare publicului timp de o lună, în perioada 21 iulie – 21 august.

Manager: Dionis Pușcuță. Carmen Murariu, muzeograf.

Text și foto: CMIAB

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.