Atenție! Pescuitul în apele de frontieră, noaptea, este interzis prin lege

Date:

Share post:

Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD documentează faptul că mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova se pare că au încălcat regimul zonei de frontieră, cu scop bine determinat de pescuit ilicit, după cum reiese din primele informații de la fața locului.
INFO ANUNȚ: Într-un caz înregistrat la Sectorul Poliției de Frontieră Cișmichioi, un mijloc de transport a fost văzut în timp ce se deplasa dinspre frontieră spre interiorul țării. Conform procedurilor legale, mașina a fost oprită pentru verificările de rigoare.
INFO ANUNȚ: La fața locului,  trei bărbați cu vârste între 60 și 63 de ani s-au legitimat ca locuitori ai satului Etulia, raionul Vulcănești. Deși aveau actele de identitate, persoanele nu se avizaseră la subdiviziune pentru accesul în zona de frontieră și în special, au încălcat regimul prin aflare pe timp de noapte. În cadrul verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, în portbagaj au fost depistate cinci plase de pescuit și cca 22 kg de pești de specia caras.
INFO ANUNȚ: Într-un alt caz, înregistrat noaptea în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul, patrula mobilă aflată în misiune pe direcția localității Crihana Veche au stopat pentru verificări o persoană care se deplasa pe jos spre localitate, dinspre un bazin acvatic situat în zona de frontieră. În cadrul unei discuții s-a stabilit că bărbatul de 41 de ani este locuitor al satului Manta.
Fiind întrebat de scopul aflării pe timp de noapte în zona de frontieră, acesta nu a putut da un răspuns clar, după cum au transmis oameni legii din Republica Moldova.
INFO ANUNȚ: La verificarea teritoriului adiacent, polițiștii de frontieră au depistat trei plase cu lungimea de cca 100 de metri fiecare și aproximativ 15 kg de pește de specia crap, care erau ascunse în stufăriș. Bărbatul s-a eschivat să recunoască apartenența plaselor și a peștelui.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au întocmit procese-verbale de constatare a încălcării regimului zonei de frontieră, fiindu-le aplicate amenzi a câte 6 și 12 u.c.
Pentru pescuit ilicit a fost sesizat Inspectoratul pentru Protecția Mediului Comrat și Cahul pentru a interveni conform competențelor, potrivit comunicatului emis spre difuzare redacției Info Anunț de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.
Text: Filip Gheorghe

Foto: PR Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Despre minunile Mamei Natura. O poveste adevărată

Exclusiv: Despre minunile Mamei Natura. O poveste adevărată. Până nu de mult, căutam remedii de însănătoșire în diferite colțuri ale țării (România n.r.), pe la numeroși medici renumiți, cu diferite recomandări pe care le-am adunat în timp.

Sărbătorim Ziua Mondială a Albinelor la 20 mai cu …

Sărbătorim Ziua Mondială a Albinelor la 20 mai cu ... Pe 20 mai sarbatorim Ziua Mondiala a Albinelor, o ocazie perfecta pentru a recunoaste si aprecia contributia acestor miracole ale naturii la bunastarea noastra.

Azi are loc deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, la Muzeul … Foto

Azi are loc deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 - 2020”, la Muzeul ... Pentru a afla care este muzeul citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.

Instruiri și noi dotări cu sisteme antidrone la frontieră. Foto

Instruiri și noi dotări cu sisteme antidrone la frontieră. Acesta este subiectul pe care îl dezvoltăm în continuare, azi, la Infoanunț.