Sistemul de alertare a populaţiei ar putea porni, spontan, în această perioadă.
Începând de astăzi, vor fi făcute o serie de intervenţii la sistem şi, în contextul acestor acţiuni, există posibilitatea ca, succesiv sau simultan, cele 17 sirene de alertare să fie activate pentru verificare.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Iaşi, intervenţiile vor avea loc până pe 2 septembrie şi vizează servicii de întreţinere, reparaţii, relocare şi monitorizare a întregului sistem.
„Subliniem faptul că aceste intervenţii sunt o procedură uzuală, astfel că nu trebuie să vă alarmaţi!”, transmite Primăria într-un comunicat media.
Ultima verificare de acest tip a sirenelor a avut loc la începutul lunii mai 2022, timp de trei zile.
La nivelul întregului judeţ, sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei cuprinde 190 de sirene: 45 sunt sirene electronice şi 145 sunt electrice. În municipiul Iaşi, cele 17 sirene sunt deservite de 2 centrale de alarmare (una fixă şi una mobilă). Sistemele sunt verificate periodic pentru lucrări de întreţinere, precum şi în cazul unor antrenamente sau exerciţii.
Ce este o sirenă de protecție civilă
O sirenă de protecție civilă (cunoscută, de asemenea, ca sirenă de raid aerian sau sirenă de tornadă) este o sirenă utilizată pentru a avertiza populația cu privire la apropierea unui pericol și, uneori, pentru a indica că pericolul a trecut. Unele sirene (care sunt situate în mare parte în orașele mici) sunt folosite, de asemenea, pentru a avertiza serviciile de pompieri voluntari pentru a se deplasa la un incendiu. Inițial concepute pentru a avertiza locuitorii orașelor de iminența unor raiduri aeriene în al Doilea Război Mondial, ele au fost adaptate pentru a avertiza populația cu privire la iminența unui atac nuclear și a unor dezastre naturale distructive, cum ar fi tornadele.
O sirenă mecanică generează sunet prin rotirea unui ax crestat pentru a produce un flux de aer într-un anumit ritm. Sirenele moderne pot ajunge la un nivel de sunet de până la 135 de decibeli la o distanță de 30 de metri. Sirena de raid aerian Chrysler, pusă în funcțiune de un motor pe benzină Chrysler Hemi de 5424 cm3, generează un sunet de 138 dB la o distanță de 100 de metri.
Prin utilizarea unor diferite tonuri și/sau modele de sunet sunt semnalate diferite situații de alertă. Sirenele electronice pot transmite anunțuri vocale, în afară de semnalele sonore de alertă.
Multe sirene de avertizare au un sunet care este deosebit de sunetele emise de vehiculele de urgență prin utilizarea simultană a două tonuri, cu un raport de înălțime de 5:6, se arată în documentarul de aici.
Sistemul sirenelor poate fi controlat electronic și integrat în cadrul altor sisteme de avertizare.
Text: Filip Gheorghe
Foto: wikiwand.com