Vameșii români au descoperit bunuri nedeclarate de peste 50 de mii de euro

Date:

Share post:

Inspectorii din cadrul Autorității Vamale Române au reținut  bunuri  în valoare de aproximativ 55.000 euro.

Concret, la data de 20.08.2022, ca urmare a unei acțiuni comune de control a Serviciului Coordonare Echipe Mobile și Control Operativ din cadrul Direcției Generale de Coordonare Control Vamal – Autoritatea Vamală Română și a Poliției de Frontieră Giurgiu, au fost reținute în vederea confiscării 1.515 articole de parfumerie, îmbracăminte și odorizante de cameră, într-un mijloc de transport persoane care circula pe ruta Turcia – România, după cums e arată ăntr-un comunicat emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Pentru bunurile susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de propietate intelectuală a fost întocmită lucrare penală de către organele poliției de frontieră urmând a se continua cercetările, iar pentru bunurile nedeclarate a fost aplicată amendă contravențională de către lucrătorii Autoritații Vamale Române – Serviciul Coordonare Echipe Mobile și Control Operativ, după cum ne-a transmis BIROUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS MEDIA al Autorității Vamale Române.

Text: Filip Gheorghe

Foto: Pixabay

spot_img

Articole asemănătoare

Sărbători luminate pline de magie, cu miracole împlinite!

Sărbători luminate pline de magie, cu miracole împlinite!  

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri. Mai mușlte amănunte în cele ce urmează.

„Povestea oului de Paști”

„Povestea oului de Paști”. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman.

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale, în celel ce urmează, azi, la Infoanunț.