Caravana Centenarul Încoronării ajunge în două orașe cu o importanță istorică

Date:

Share post:

Proiectul cultural-educativ Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ajunge pe 8 și 9 septembrie 2022 la Curtea de Argeș și Sibiu, acolo unde publicul este invitat să descopere, prin intermediul cinematografiei, faptele petrecute în urmă cu 100 de ani.

Caravana Centenarul Încoronării ajunge în două orașe cu o importanță istorică

Evenimentul face parte din Caravana Asociației Artis, care a pornit pe urmele vizitelor Familiei Regale în România Întregită (1919-1927), sărbătorind, astfel, Regalitatea în România, Republica Moldova și Bulgaria.

Organizatori și inițiatori ai ideii

Proiectul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș și Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Deplasarea are loc cu sprijinul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care susține educația în mișcare.

Orașele prin care trece Caravana Centenarul Încoronării nu sunt alese deloc întâmplător, ci au o importanță istorică aparte, se arată într-un comunicat media al organizatorului ARTIS, transmis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Ce reprezintă Curtea de Argeș

Curtea de Argeș este un simbol al Coroanei României, locul în care își dorm somnul veșnic Regii României. Întemeietorul dinastiei, Carol I, a restaurat din temelii Mănăstirea Curtea de Argeș şi a dorit ca familia lui să fie legată prin acest loc de vechii voievozi Basarabi ai românilor.

Dar Sibiu

Pe 31 mai 1919, Regele Ferdinand și Regina Maria, alături de Principesa Ileana, ajungeau la Sibiu, în cadrul turneului pe care suveranii îl făceau în Transilvania după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, ca o confirmare a faptului că Transilvania aparținea Regatului.

În context, la 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, la Curtea de Argeș și Sibiu vor avea loc ore de istorie interactive, cu proiecții de film documentar, intervenții telefonice ale istoricului Nicolae Pepene – ambasador al proiectului și curator al expoziției  1922. Anul Încoronării, dar și mesaje ale ambasadorilor Irina-Margareta Nistor și Adrian Cioroianu. Totodată, prezenți la eveniment vor fi și istorici locali.

Evenimentele vor avea loc după următorul program:

  • Joi, 8 septembrie 2022, ora 13.00 | Liceul Tehnologic Regele Mihai I din Curtea de Argeș, proiecție film – Războiul Regelui – regizor Trevor Poots, în prezența istoricului Ștefan Dumitrache
  • Vineri, 9 septembrie 2022, ora 11.15 | Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, proiecție film – Ora Regelui – Inima Reginei – realizator Camelia Csiki, în prezența prof. Marius Boromiz

În cadrul celor două evenimente, publicul poate admira și expoziția de fotografie intitulată 1922. Anul Încoronării (curator Nicolae Pepene), unde sunt prezentate momente cheie din viața Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, cât și detalii de la momentul încoronării de la Catedrala din Alba Iulia.

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Proiectul Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a fost inițiat în luna mai la Iași și îi are ca ambasadori pe: Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador), Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador), Mioara Anton (Cercetător științific, Ambasador), Daniel Șandru (Politolog, Ambasador) și Alexandru Muraru (Istoric, Ambasador).

Despre vizitele Familiei Regale în Curtea de Argeș și Sibiu

În timpul turneului regal din Transilvania, regele Ferdinand și regina Maria au vizitat Sibiul în ziua de 31 mai 1919. Vizitele următoare sunt legate de prezența la Sibiu a unor instituții de învățământ superior militar, în special Școlile de Cavalerie. Astfel, Majestățile Lor au revenit la Sibiu astfel: la 22 iunie 1921, la Școala de Tragere și Specialități a Cavaleriei și Școala de Infanterie nr. 2; la 21 iunie 1922, inspectarea „Școlilor de Cavalerie”; la 26 iunie 1924, serbările de sfârșit de an ale Școlilor de cavalerie.

O istorie de neuitat

În privința municipiului Curtea de Argeș, vizitele regale sunt legate mai ales de slujbele de pomenire ale membrilor familiei regale: de exemplu 8-9 octombrie 1920 (șase ani de la moartea regelui Carol I) , 4 martie 1922 (șase ani de la moartea reginei Elisabeta), 3 martie 1923 (șapte ani de la moartea reginei Elisabeta) etc. Bineînțeles, aici s-au încheiat funeraliile regelui Ferdinand, în 23 iulie 1927, și ale reginei Maria, în 24 iulie 1938.

Precizare: Proiectul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș și Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Text: Filip Ghoerghe

Foto: bzi

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.