Clasa a șasea are talent!
- Ne pregătim azi pentru ziua de mâine
La Liceul de Limbi Moderne și Management (LLMM), zilele acestea, a avut loc un spectacol inedit la care au participat și doi membri din redacția noastră cărora le-a revenit misiunea de a face parte din juriu. Inițiativa realizării proiectului aparține elevilor, sub directa îndrumare a doamnei diriginte Tatiana Țugulschi. Nominalizați pentru scenariu și prezentare au fost Alexandru Banu și Maximilian Cotea. Având un nume ales sugestiv – ”Clasa a șasea are talent”, elevii au evidențiat o parte din preferințele lor, materializate în ocupațiile extrașcolare zilnice, îmbinate armonios cu aptitudinile, dorințele și planurile de viitor. Reprezentante ale mamelor – Natalia Banu și Irina Ciuhrii.
Primul număr a aparținut lui Alexandru Banu, pentru care muzica este un stil de viață deoarece părinții i-au îndreptat pașii spre muzică încă din fragedă copilărie. Alt moment a aparținut lui Marius Mazniuc care a recitat o poezie foarte frumoasă în limba engleză, evidențiind materia aprofundată în această școală cu specific limbi străine. Apoi tot Marius Mazniuc împreună cu Artiom Buga au vorbit foarte frumos despre pasiunea lor mingea spunând câte sporturi sunt legate de acest obiect rotund. Evenimentul a continuat cu Bogdan Ciuhrii și Maximilin Cotea, care într-o manieră personală, inedită, au prezentat un număr gen ”Stand Up Comedy”. Tema aleasă a fost – ”Patru tipuri de profesori” – profesorul glumeț, profesorul somnoros, profesorul perfect și profesorul care se crede rapper. Gheorghe Hrițcu, Luis Bui și Roman Patraș au prezentat desene care au reprezentat atât pasiunea cât și dragostea pentru mamele lor. Elena Colibaba a fost DJ, rol care i-a revenit perfect, în concordanță cu personalitatea de foc ce o caracterizează pe deplin. Cu toții au primit diplome, pentru efortul depus, seriozitate, implicare, nemaivorbind de faptul că da, au demonstrat ”Clasa a șasea are talent”. (foto – Lidia Delendrea, text – Ligia Beatrice Vasilescu).