România și Georgia caută soluții alternative la gazul rusesc

Date:

Share post:

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut joi, 22 februarie 2023, o întrevedere cu E.S. doamna Tamar Beruchashvili, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Georgiei în România, agenda discuțiilor cuprinzând promovarea proiectului Azerbaidjan — Georgia — Romania Interconnector (AGRI), în contextul siguranței energetice europene și al dezvoltării economiilor statelor active în această inițiativă.

Opinii avizate

„În situația actuală, este mai mult decât necesar să readucem în prim plan proiectele care reprezintă o alternativă la gazul rusesc, cum este proiectul AGRI, de exemplu. Chiar dacă pe hârtie a fost demarat în 2008, din anumite motive acest proiect nu a fost pus în practică până în prezent. Acest proiect presupunea transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, pe teritoriul Azerbaidjanului și Georgiei, și traversarea Mării Negre cu ajutorul navelor metaniere până în Portul Constanța. Din păcate, renunțarea la acest proiect a însemnat și oprirea investițiilor în infrastructura de stocare a gazelor, Europa fiind complet nepregătită din acest punct de vedere la ora actuală. De aceea, astfel de întâlniri, precum cea de azi, devin foarte importante pentru a încerca să găsim soluțiile optime pentru revitalizarea AGRI ca alternativă la gazul rusesc”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
La rândul său, oficialul georgian a transmis următorul mesaj, pe care îl redăm în cele ce urmează.
Georgia își dorește o colaborare cât mai strânsă cu România, mai ales în ceea ce privește crearea unui culoar de transport maritim și dezvoltarea infrastructurii de procesare și distribuție a resurselor de gaz natural lichefiat. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru în ceea ce privește finalizarea cât mai urgentă a proiectului AGRI. Poziția geografică a României, și aici mă refer la deschiderea de la Marea Neagră prin Portul Constanța, ar fi permis ca odată ajunse în acest loc, gazele lichefiate să fie regazeificate și transportate mai departe prin conducte spre restul Europei. Volumele de gaze ar fi asigurat astfel consumul României, iar restul ar fi fost redirecționate către piețele din Europa care și-ar fi exprimat intenția de a le achiziționa”, a declarat E.S., doamna Tamar Beruchashvili, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Georgiei în România.
Informațiile au fost transmise pentru Infoanunț de către Biroul Comunicare Publică al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR).
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.