Un autoturism căutat pe INTERPOL, găsit la frontieră. Foto

Date:

Share post:

Polițiștii de frontieră au depistat în fluxul de mijloace de transport un autoturism care figura în baza de date INTERPOL ca dat în urmărire de către autoritățile de drept din Grecia.
La volanul mașinii a fost legitimată o femeie cetățean a Ucrainei.
În punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni, s-a apropiat pe sensul de intrare în R. Moldova autoturismul de model Toyota C-HR, fabricat în anul 2019.
În cadrul controlului de specialitate, polițiștii de frontieră au stabilit că mașina ar fi furată și dată în căutare internațională prin INTERPOL.
Conform procedurilor legale, până la finalizarea cercetărilor și luarea unei decizii, mașina a fost indisponibilizată pe teritoriul SPF Giurgiulești.
Cercetările pe caz continuă, după cum au trasnmis pentru Infoanunț, colegii de la Secția relații publice, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.

Situația la frontieră în 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 39 778 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 20 461 traversări persoane.
✔️ Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 23 860, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 15 918.
✔️ Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 21 163 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 12 974 treceri și alte 5 641 traversări – frontiera aeriană.
✔️ Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 8 357 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 5 641 traversări persoane;
PTF Sculeni – 4 824 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 240 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 2 919 traversări persoane;
🇺🇦 Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 10 895 treceri, dintre care 5 720 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 299 au constituit trecerile minorilor ucraineni.
⛔ În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova, pentru 34 de persoane s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat.
🤝 Recomandăm călătorilor, înainte de a porni la drum să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).
➡️ În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
– două treceri ilegale ale frontierei de stat;
– două persoane au încălcat regimul punctelor de trecere a frontierei;
– două documente de călătorie falsificate;
– doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 22 de încălcări ale regulilor de folosire a vinietei și de exploatare vehicule;
trei persoane, identificate ca fiind date în consemn național.
spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.