Despre revitalizarea relațiilor economice cu Albania

Date:

Share post:

Despre revitalizarea relațiilor economice cu Albania vorbim în articolul de azi din Infoanunț.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a avut, în data de 26 februarie a.c., o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Albania în România, E.S. dna Enkeleda Merkuri, în scopul dinamizării relațiilor economice bilaterale.

Relația diplomatică dintre România și Albania are o vechime de peste 110 ani, martor al prieteniei dintre cele două state fiind chiar imnul de stat albanez, a cărui muzică este compusă de Ciprian Porumbescu. În momentul de față, Albania se află în plin proces de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce arată modul în care această țară a progresat în ultima perioadă, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Albania poate învăța din experiența României în ceea ce privește procesul de aderare, dar mai ales din cel de post aderare care, din nefericire, ne-a demonstrat că birocrația și corupția sunt cele mai mari piedici în atragerea de fonduri europene”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

O componentă foarte importantă a activității mele ca nou ambasador al Albaniei în România va fi diplomația economică, o revitalizare a schimburilor comerciale dintre cele două state ducând implicit și la o mai bună colaborare pe plan politic. Pentru Albania, țara dumneavoastră reprezintă un partener de bune practici în ceea ce privește procesul de aderare la Uniunea Europeană în care suntem implicați, iar CCIR poate avea un rol determinant în acordarea de consultanță pe componenta economică. Există proiecte comune în care pot fi implicate mediile de afaceri din cele două state, energia fiind un domeniu de importanță strategică pentru Albania”, a declarat ambasadorul Republicii Albania în România, E.S. dna Enkeleda Merkuri.

Text și foto: Birou Comunicare Publică

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.