A fost semnat acordul de grant pentru izolarea termică a clădirilor din Chișinău

Date:

Share post:

Acordul de grant, în valoare de cinci milioane de euro, în cadrul proiectului privind eficiența energetică a clădirilor publice din Chișinău a fost semnat în aceste zile de către primarul general interimar Silvia Radu, la Londra.

Proiectul are un buget 25 de milioane de euro. 20 de milioane de euro constituie împrumutul oferit de BERD şi BEI, iar 5 milioane de euro este partea de grant.

Potrivit unui comunicat de presă al autorităților municipale, citat de IPN, grantul este oferit prin fondul E5P – un instrument al Uniunii Europene prin intermediul căruia se susțin proiectele autorităților locale de îmbunătățire a eficienței energetice și a mediului.

În perioada 5 – 8 decembrie a.c., Silvia Radu se află într-o vizită oficială în Londra, unde participă la cea de-a 7-a Adunare a Contribuabililor din cadrul Parteneriatului pentru Mediu şi Eficienţă Energetică din Estul Europei (E5P).

Ion Panfil
Sursa foto:Domu.ro

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.