Premii pentru apararea drepturilor omului

Date:

Share post:

Persoanele și instituțiile care pe parcursul anului 2017 au contribuit la respectarea şi promovarea drepturilor omului în Republica Moldova au fost premiate în ziua de 6 decembrie a.c., la Gala Premiilor ONU, ediţia XIII-a, desfășurată la Chişinău. Evenimentul și-a propus evidenţierea celor mai ingenioase iniţiative şi acţiuni de apărare şi promovare a drepturilor omului în Moldova. Gala este prilejuită de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, celebrată anual la 10 decembrie, transmite IPN.

De premiu s-a învrednicit avocatul Veaceslav Ţurcan, din Chişinău. Trofeul i-a fost acordat pentru promovarea respectării drepturilor civile şi politice şi formării profesionale a avocaţilor din Moldova, inclusiv regiunea transnistreană. Pentru curaj remarcabil în combaterea violenţei în baza de gen prin împuternicirea femeilor şi fetelor la nivel local şi naţional, a fost premiată Maia Ţăran, din Fârlădeni, Căuşeni. De un asemenea premiu s-a învrednicit şi Maria Scorodinschi din oraşul Drochia.

Preotul bisericii din comuna Ghidighici, municipiul Chişinău, Maxim Melinti, a fost premiat pentru abordare incluzivă şi răsturnarea stereotipurilor în slujirea cotidiană. Portalul informaţional newsmaker.md a primit premiul pentru obiectivitate, corectitudine şi consecvenţă în abordarea subiectelor despre drepturile omului. Iar Centrul cultural de artă „Coliseum” s-a învrednicit de premiu pentru activitate în educarea deţinuţilor minori şi adulţilor prin teatru precum şi pentru informarea şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la abuzul sexual al minorilor, violenţa faţă de femei şi copii, inclusiv despre viaţa deţinuţilor.

Juriul concursului a decis să acorde la ediţia din acest an o menţiune specială postului de radio „Patrin Moldova”, al comunităţii de romi din Soroca, care la început emitea online, iar în prezent deţine şi o frecvenţă locală. Menţiunea a fost acordată pentru perseverenţa, originalitatea şi stilul unic de abordare a subiectului drepturilor persoanelor de etnie romă la radio.

La concurs au fost depuse 72 de dosare. Cei şase premianţi au fost selectaţi în baza unui proces de consultări publice, aceştia fiind evaluaţi de experţi în domeniul drepturilor omului din ţară. Menționăm că Gala Premiilor ONU este organizată începând cu 2004, în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului.                                                                                                                                      (Ion Panfil)
sursa imagine:ziarul national.ro

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.