La Vamă, o nouă campanie anticorupție

Date:

Share post:

O nouă campanie de sensibilizare privind efectele negative ale corupției a fost lansată la 11 decembrie 2017 de către Serviciul Vamal, cu suportul proiectului finanțat de UE „Asistență la Implementarea Misiunii Înalților Consilieri UE în Republica Moldova”, menită să accentueze efortul depus în lupta împotriva corupției și punerea în aplicare a reformei vamale în Republica Moldova.

Campania „Stop corupția – Integritatea are prioritate” a fost lansată la punctul de trecere al frontierei Leușeni, cel care înregistrează cel mai mare tranzit la granița română. Scopul prioritar al noii campanii constă în creșterea nivelului de conștientizare a efectelor negative ale corupției asupra climatului investițional și de afaceri, precum și repercusiunile asupra imaginii instituționale și de țară per ansamblu.

Campania de sensibilizare se concretizează prin instalarea bannerelor în șapte puncte de trecere a frontierei (Leușeni, Chișinău, Otaci, Sculeni, Tudora, Cahul, Criva), precum și distribuirea a 20 de mii de semne de carte și pliante.

În discursul său de deschidere, Directorul General al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie a menționat că este nevoie de o schimbare a percepțiilor generale despre fenomenul corupției și caracterul distructiv al acesteia.  ”Iată de ce, îi acordăm prioritate integrității, care, pentru sistemul vamal înseamnă dezvoltare, modernizare, transparență, profesionalism și eficiență. Integritatea este unul dintre elementele indispensabile pentru asigurarea unei bune funcționalități instituționale, bazate pe principii de bună guvernare.”

Înaltul Consilier UE în domeniul vamal, Rosario De Blasio, a subliniat faptul că, pe parcursul anului 2017, capacitatea instituțională și integritatea Serviciului Vamal au fost consolidate, iar procedurile de control vamal au fost simplificate. Cu toate acestea, în pofida progreselor înregistrate în acest sector, în vederea modernizării instituției sunt încă necesare îmbunătățiri, inclusiv abordări inovatoare și echipamente de supraveghere.

Cetățenii care au traversat în aceste zile frontiera au fost informați cu privire la responsabilitatea purtată pentru actele de corupție comise prin oferirea de recompense necuvenite. De asemenea, le-au fost furnizate materiale de vizibilitate ale campaniei conținând linia telefonică specializată anti-corupție +373 22 574 111.

Menționăm că, Misiunea Înalților Consilieri UE este un proiect finanțat de către Uniunea Europeană. Perioada de implementare a acestuia este 2016 – 2019. Instituțiile beneficiare includ Oficiul Primului Ministru, Parlamentul, Cancelaria de Stat, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului,

Ministerul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, Banca Națională, Consiliul Suprem de Securitate, Procuratura Generală, Serviciul Vamal, Centrul Național Anticorupție, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Misiunea Înalților Consilieri UE este o echipă care actualmente constă din 21 experți angajați în Republica Moldova cu obiectivul principal de a acorda suport Guvernului Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme, în speță, asistență în consolidarea capacităților necesare pentru implementarea Acordului de Asociere (AA), inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), precum și de a asigura următoarele acțiuni post-liberalizare a regimului de vize.

 

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu

spot_img

Articole asemănătoare

Important! O nouă reușită științifică la Stațiunea de Cercetare pentru Acvacultură din Iași. Foto

Important! O nouă reușită științifică la Stațiunea de Cercetare pentru Acvacultură din Iași. UAIC contribuie la conservarea sturionilor autohtoni printr-o nouă reușită științifică la Stațiunea de Cercetare pentru Acvacultură din Iași.

Serviciul guvernamental MPass – obligatoriu pentru integrare în toate serviciile publice electronice

Serviciul guvernamental MPass – obligatoriu pentru integrare în toate serviciile publice electronice. Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova...

Anunț despre reluarea proiectului Creative Healing

Anunț despre reluarea proiectului Creative Healing_Ediția aIIa. Arta crează spațiul adecvat în care autoexprimarea conduce la vindecare emoțională și construiește punți între diferite segmente ale societății.

Târgul de Carte LIBREX revine la Palas cu o agendă culturală bogată

Târgul de Carte LIBREX revine la Palas cu o agendă culturală bogată: noi apariții editoriale, întâlniri cu scriitorii, momente artistice, conferințe cu personalități și sesiuni de autografe .