Asociația Investitorilor din România în R. Moldova reprezintă un garant că mediul investițional se poate dezvolta

Date:

Share post:

Ne-am cunoscut personal. Înainte de acest interviu. Astfel mi-am putut face o impresie și am reușit să creionez un portret. 

Dan Nuțiu este cetățeanul român pentru care Republica Moldova a devenit a doua casă. A contribuit la aducerea de investiții străine în R. Moldova și a sprijinit exportatorii moldoveni de a intra pe piața României. Are darul de a vedea nișa care lipsește și imediat se gândește că tot ce a văzut în lume poate fi găsit și aici la Chișinău. Simplu, modest, prietenos. Un simț al umorului unic, deosebit. Glumele le spune cu o maximă seriozitate, așa cum îi este felul, neaoș ardelenesc.

La începutul anului 2018 a fost unul dintre cei 14 oameni de afaceri români care au decis să înființeze în premieră, la Chișinău, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova.

Despre acest proiect unic, dar și despre omul care se află în spatele funcției, am ales să vorbim astăzi.

Domnule Dan Nuțiu, de câți ani sunteți în Capitala Republicii Moldova? Și cum ați ajuns aici? Întâmplător? Pentru că se spune că nimic nu este întâmplător în viață, chiar și acest interviu de astăzi, la Ordinea Zilei.

Am venit pentru prima data în Republica Moldova în februarie 2008. Anul acesta în luna februarie s-au împlinit 10 ani de când am „descălecat” pentru prima oară în Republica Moldova.  Am venit ca urmare a unui proiect propriu în cadrul căruia urma să lansez o companie românească în Republica Moldova și Ucraina. Decizia a fost una strategică în baza căreia urma să pregătesc personal din Republica Moldova cu care, după unul, doi ani, să implementăm același proiect și pe piața din Ucraina. Din nefericire, „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, și, după doi ani, compania cu care colaboram în cadrul acestui proiect a avut dificultăți financiare în România și a decis abandonarea proiectului din Ucraina și retragerea din Republica Moldova.  Din fericire, în acești doi ani am reușit să descopăr oportunitățile de afaceri pe care le oferă Republica Moldova. Și iată că, după 10 ani, sunt tot aici.

Sunteți de formație economist, vă vedeți în altă postură, alta decât acesta de om de afaceri?

Sunt încă multe momente în care îmi aduc aminte, cu nostalgie, de perioada petrecută în învățământ. Nu cred că este nimic mai minunat decât să ai satisfacția că și tu ai contribuit la formarea unui OM. Consider, totodată, o binecuvântare că am ajuns să activez în domeniul afacerilor. Este esențial ca în viată, orice faci, să faci cu bucurie.

Eu, personal, colegilor de presă de la București, directori de televiziuni, presă scrisă sau Radio, le spun așa – toți ați ajuns departe și eu am ajuns, la Chișinău. Dumneavoastră ce credeți, ați ajuns departe? La Chișinău?

Sunt convins că am ajuns departe și chiar am realizat ca între Chișinău și Chicago, de exemplu, nu este nicio diferență. Pentru mine, tot 14 ore durează drumul. Lăsând gluma la o parte, nu am regretat nici măcar o secundă decizia mea de a veni în Republica Moldova.

Sunteți de mai mulți ani aici. Veniți și plecați. Familia este în România, vă simțiți un om împlinit? Un medic din Chișinău care călătorea între familia din România și Republica Moldova, la serviciu, îmi spunea că este ca un marinar pe Mare. Când ajunge acasă pășește pe uscat. Dumneavoastră cum vă gândiți că este

Probabil că metafora este la fel de actuală și pentru mine, cu mențiunea că sunt mai norocos: eu pășesc pe uscat atât atunci când ajung în Oradea natală, cât și atunci când revin în Chișinău. Răspunsul meu este da, ești cu atât mai împlinit cu cât ai mai multe locuri în care te simți acasă.

CITIȚI CONTINUAREA pe Ordinea Zilei

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.