Festivalul Nopțile Pianistice din Moldova – Marea Neagră are loc în perioada 21 iunie – 6 iulie

Date:

Share post:

În perioada 21 iunie-6 iulie 2018 la Chișinău și Tiraspol se va desfășura Festivalul Nopțile Pianistice din Moldova – Marea Neagră la cea de-a XVI-a ediție.

În calendarul întregii lumi, 21 iunie este cunoscută ca fiind cea mai lungă zi din an, și cum putea marca solstițiul de vară decât printr-o frumoasă Sărbătoare a Muzicii.

Organizat de Alianța Franceză din Moldova, cu susținerea Ambasadei Franței în Republica Moldova și a altor parteneri media și nu numai, Ediția 2018 a Festivalului Nopțile Pianistice din Moldova – Marea Neagră prezintă publicul larg, anul acesta, cinci concerte.

21 – 27 iunie a.c., ora 19:00 – Gazda primei seri al festivalului va fi Sala cu Orgă din municipiul Chișinău, artiști de renume precum francezul Laurent Couson, compozitor, pianist și dirijor și pianistul moldovean Stanislav Jar, vor da start deschiderii evenimentului, alături de muzicienii Orchestrei Naționale de Cameră din Chișinău. De asemenea, în program vor evolua:  Maurice Ravel, Camille Saint-Saëns, Georges Bizet, dar și muzică de film.

Pentru 30 iunie, 4 iulie 2018, ora 19:00 – Filarmonica Națională ,, Serghei Lunchevici’’ a întocmit un program amplu, cu dirijori și soliști invitați din diferite țări, acompaniați de muzicienii Orchestrei Naționale de Cameră de la Chișinău precum și a Orchestrei simfonice de la Tiraspol.

6 iulie, ora 18:00 îTiraspol va răsuna compoziția Orchestrei simfonice, dirijată de Grigorii Moseienco, în interpretarea mai multor artiști de valoare internațională.

Biletele pot fi cumpărate de la casele Filarmonicii Naționale ,,Sergehei Lunchevici’’ și ale Sălii cu Orgă, prețul unui bilet fiind de 50 lei/mdl.

Lansat 16 ani în urmă, la inițiativa Alianței Franceze din Moldova, a directorului Festivalului omonim din Aix en Provence (Franța) Michel Bourdoncle și a cunoscutului dirijor Valentin Doni,  Festivalul poartă o conotație prestigioasă în agenda culturală a Republicii Moldova.

Stelly Rusnac

Foto: www.facebook.com

spot_img

Articole asemănătoare

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la … Galerie foto

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la ... Pentru a afla unde și mai multe amănunte despre acest minunat eveniment, citim informațiile în cele ce urmează.

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Fotografii fascinante

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Muzeul Fotbalului vă invită să petreceți sărbătorile într-un mod unic.

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Foto

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Despre aceasta vorbim pe larg în cele ce urmează.

Nou în Palas Campus. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț

Nou în Palas Campus Iași. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț. Pentru a afla în ce constă această noutate, citim articolul care urmează.