Iașiul își dublează spațiul verde

Date:

Share post:

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a decis introducerea a 30% din extravilan în intravilanul municipiului reşedinţă, măsură ce va determina creşterea suprafeţelor de spaţiu verde cu circa 1.000 de hectare.

Practic se dublează suprafeţele de spaţiu verde aferente locuitorilor municipiului Iaşi, ele putând acoperi, conform legii, o suprafaţă pentru 800.000 de locuitori. Această măsură este absolut necesară. Mare majoritate din suprafeţele care se solicită să intre în intravilanul municipiului Iaşi fac parte din suprafeţele plantate sau exploatate agricol pe parcursul anilor precedenţi. Am cerut ca acest lucru să se facă imediat după eliberarea certificatului de urbanism şi prin toate celelalte reglementări pe care le vom aviza, în consecinţa atribuţiilor pe care autoritatea locală le are faţă de avizarea planurilor de urbanism“, a declarat Mihai Chirica.

Edilul a anunţat, totodată, că intenţionează să crească nu doar suprafaţa, ci şi calitatea suprafeţelor de teren existente în momentul de faţă şi în intravilanul municipiului Iaşi.

Avem un program pe următorii doi ani de aproximativ două milioane de lei, care vizează în cea mai mare parte îmbunătăţirea calităţii acestor spaţii verzi, creşterea suprafeţelor plantate, creşterea calităţii gazonului de pe acestea şi transformarea lui într-o zonă de odihnă“, a declarat primarul.

Mihai Chirica a mai anunţat, cu aceeaşi ocazie, că intenţionează să înfiinţeze parcuri pentru câini. El a precizat că, pentru început, vor fi amenajate astfel de spaţii în zona Parcului Expoziţiei şi Parcului Copou, cu suprafeţe de aproximativ 200 de metri pătraţi fiecare.

Se numesc bark-park-uri, parcuri pentru fiinţele care latră. Posesorii acestor vietăţi pot lăsa să alerge în voie în aceste parcuri, după care să îşi continue vizita. Am discutat şi cu colegii de la Servicii Publice Iaşi să vedem dacă va rămâne o suprafaţă unică de 200 de metri sau să o compartimentăm astfel încât câinii să nu intre în contact unii cu ceilalţi. Vom aprecia de la caz la caz, în funcţie de solicitările venite din partea posesorilor de câini. În parcul Expoziţiei va fi pe partea dreaptă din partea de nord. În Parcul Copou, va fi pe partea stângă, tot la intrarea din partea de nord“, a declarat primarul.

Autor:Sofia Filip
Foto:Primăria Iași Facebook
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.