100 de elevi din regiunile estice ale Ucrainei și 50 de elevi din instituţiile ucrainene cu predare în limba română vor merge gratuit la taberele de odihnă din Republica Moldova. Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre în acest sens.
Cele 150 de bilete vor fi achiziționate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pentru a sprijini reabilitarea și odihna copiilor din Ucraina, precum și pentru a promova dialogul intercultural dintre tinerele generații. De asemenea, elevii vor vizita destinațiile turistice din țara. Pentru promovarea imaginii Republicii Moldova și cultivarea valorilor naționale au fost procurate 150 de pachete turistice.
Costurile pentru organizarea odihnei de vară a copiilor din Ucraina se estimează la 286 mii de lei.
În acest sezon estival, de bilete gratuite pentru taberele de odihnă și pentru vizitarea obiectivelor turistice din Republica Moldova au beneficiat și 100 de elevi din România.