Dezvoltarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice în Moldova, un proiect, în premieră

Date:

Share post:

La ședința Consiliului de Administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE), din data de 6 august 2018, condusă de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care va oferi cadrul necesar de colaborare în domeniul eficienței energetice. Astfel a fost aprobat Conceptul de Proiect, împreună cu PNUD, privind dezvoltarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice în Moldova – Proiect în premieră pentru Republica Moldova.

Acest proiect are drept scop promovarea utilizării mașinilor electrice pe teritoriul Republicii Moldova, reducerea emisiilor de CO2, precum și îmbunătățirea calității aerului. Reprezentanții Fondului pentru Eficiență Energetică și cei ai PNUD vor forma un grup mixt de lucru, în vederea efectuării unui studiu de fezabilitate și elaborării caietului de sarcini pentru echipamentul de încărcare.

„Din start trebuie să pornim de la faptul că acesta e un serviciu care nu există astăzi în țara noastră, și este strict necesar pentru proprietarii de mașini electrice. Dacă este să analizăm harta stațiilor de încărcătoare electrice, atunci vedem că încărcătoare electrice există peste tot, mai puțin la noi, în Republica Moldova. Vreau să particip la o ședință a grupului mixt de lucru pentru a împărtăși experiența mea, întrucât am cercetat acest domeniu acum doi ani.” a subliniat Chiril Gaburici, președinte al Consiliului de administrare al FEE.

În cadrul ședinței a fost prezentată situația la zi privind inițierea activităților aferente Planului de Dezvoltare Strategică ”Raționamente de dezvoltare a FEE în perioada 2019-2021”, precum și direcțiile de dezvoltare pentru perioada imediat următoare, se arată într-un comunicat media.

Totodată, au fost aprobate spre finanțare lucrări pentru măsurile în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii Nr.1 și Gimnaziul din satul Ișnovăț, raionul Criuleni. De asemenea, în cadrul ședinței a fost examinat și aprobat un proiect-pilot privind implementarea sistemului de iluminat public în raionul Fălești.

Membrii Consiliului de administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică au aprobat și modificări în regulamentele interne, ce vin să armonizeze actele, în urma adoptării de către Guvern a modificărilor la Hotărârea Nr. 401 din 12.06.2012 cu privire la FEE.

Fondul pentru Eficiență Energetică a fost creat, prin Hotărâre de Guvern, în anul 2012 și are menirea de a finanța proiecte în domeniul eficienței energetice și a energiei regenerabile. Fondul reprezintă un instrument financiar pentru stat, de susținere a proiectelor de reabilitare termică a edificiilor din sectorul public. Până în prezent, au fost implementate peste 270 de proiecte, în valoare totală de 600 de milioane de lei. Fondul pentru Eficiență Energetică își propune drept scop eficientizarea consumului de energie și reducerea emisiilor de CO2.

Foto: www.fee.md

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.