Duminică, 19 august 2018, în satul Pelinia, raionul Drochia din R. Moldova, în incinta Casei de Cultură din această localitate, a fost deschis un centru de artizanat, un model de afacere comunitară bazată exclusiv pe meșteșuguri. Pentru promovarea centrului, în premieră, la Pelinia a fost organizat Festivalul ,,Zestrea Nordului”.
Centrul a fost creat pentru a răspunde nevoilor localnicilor deja implicați în confecționarea de covoare, haine, încălțăminte și alte accesorii tradiționale. Astfel, 40 de meșteri populari din localitate vor practica meșteșugurile specifice zonei, confecționând haine populare, covoare și prosoape tradiționale, pe bază de comenzi prealabile.
În acest context, a avut loc și lansarea brandului local ,,Zestrea”, care va crea oportunități de angajare și va promova imaginea localității și a tradițiilor din nordul Moldovei, atât în țară, cât și peste hotare.
,,Centrul de artizanat ,,Zestrea” este un model local de afacere care vine să răspundă provocărilor cu care se confruntă localitățile din R. Moldova. Pe de o parte, produce sinergii între oportunități și necesități, iar pe de altă parte, contribuie la valorificarea potențialului cultural local, desfășurarea activităților generatoare de venit, scăderea ratei șomajului, reducerea nivelului de migrație și schimbul de experiență între generații”, a menționat Oxana Maciuca, managerul proiectului ,,Migrație și dezvoltare locală”.
În cadrul Festivalului a fost organizată și o licitație de covoare vechi, pentru a promova unul dintre serviciile centrului – țesutul covoarelor la comandă. În cadrul licitației, opt covoare tradiționale realizate cu 25 sau 60 ani în urmă au fost scoase la mezat. Mai mult, vizitatorii au putut admira o piesă inedită țesută la sfârșitul anilor 1700.
,,Culorile de pe covor sunt naturale. Culoarea verde era obținută din troscot, cafeniu din coajă de ceapă, roșie – era extrasă din sfeclă roșie, iar galbenă din flori de mușețel”, a adăugat Liuba Parea, meșter popular din Pelinia.
La acest eveniment, vizitatorii au fost întâmpinați cu dansuri și cântece de cele 13 ansambluri folclorice locale. Gurmanzii au putut gusta din bucatele pregătite după rețete din străbuni, precum ”baba neagră, învârtita cu brânză de oi sau alivanca”, se arată într-un comunicat media.
Copiii au avut parte de masterclass-uri cu diferite activități păstrate din bătrâni, printre care cele mai solicitate au fost confecționarea păpușilor și ”trânta căciulilor”.
”Prin organizarea festivalului, ne-am propus să arătăm tuturor băștinașilor și turiștilor care ne vizitează că Pelinia are tradiții unice în lume. Suntem siguri că valorificând acest tezaur vom dezvolta și localitatea. Este important că băștinașii au investit resurse în amenajarea acestui centru și vor fi activ implicați în promovarea creațiilor acestuia peste hotare, fiind și primii clienți fideli”, a declarat Titus Sărăteanu, primarul satului Pelinia.
Crearea centrului a fost posibilă cu ajutorul suportului financiar oferit de Guvernul Elveției în valoare de 25 mii USD, complementat de aportul autorităților locale (3.000 USD) și contribuțiile localnicilor (2.500 USD).
Menționăm că acesta este unul dintre cele opt proiecte de dezvoltare economică locală realizate în cele 38 localităţi partenere ale Proiectului „Migrație și Dezvoltare Locală”, implementate cu suportul PNUD Moldova și susținerea financiară a Guvernului Elveției.
Stelly Rusnac