Exercițiu consular UNITY 2018

Date:

Share post:

Exercițiul consular UNITY 2018 a fost găzduit de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova pe data de 6 septembrie în incinta Detașamentului Căutare Salvare nr. 1 din Chișinău. Acesta a fost organizat împreună cu partenerii din România: Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Echipelor Consulare Mobile ale Ambasadei României la Chișinău, Consulatului General al României la Bălți și Biroului Consular al României la Ungheni.

La eveniment au participat secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, secretarul general MAE, Cosmin Dinescu, directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, seful IGSU Republica Moldova, general maior Mihail Harabagiu, reprezentanții din cadrul IGSU România, precum și un număr de observatori ai Serviciului European de Acțiune Externă.

Exercițiul a constat în simularea în realitate virtuală a unui accident feroviar produs în Ungheni, urmat de aplicarea practică a procedurilor de intervenție în situații de criză, pentru a asigura o reacție rapidă, eficientă și coordonată între echipele consulare mobile și cele de intervenție în situații de urgență.

UNITY 2018 a vizat și testarea și calibrarea procedurilor de lucru existente între Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Consular, și Departamentul pentru Situații de Urgență, create în sprijinul cetățenilor români în eventualitatea producerii unui astfel de incident complex, astfel încât capacitatea de reacție să fie unitară și permanent îmbunătățită.

Exercițiul a reprezentat o premieră, urmând a fi repetat și în alte țări pentru crearea de mecanisme de cooperare în cazul unor situații de urgență și situații de criză care necesită intervenție consulară.

Totodată, exercițiul UNITY 2018 a reafirmat disponibilitatea României în preluarea poziției de lead state în gestionarea situațiilor de criză în Republica Moldova pentru statele membre UE.

Foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment