ASP a înregistrat prima cerere de clasificare în domeniul turismului

Date:

Share post:

Agenția Servicii Publice a recepționat joi, 27 septembrie 2018, prima cerere pentru eliberarea certificatului de clasificare a structurii de primire turistică. Cererea a fost depusă de către un agent economic care-și deschide o activitate în domeniul agroturismului în raionul Ialoveni.

În urma modificărilor aduse la Legea nr. 352 din 24 noiembrie 2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice, unele competenţe deținute anterior de către Ministerul Culturii şi Turismului, au fost transmise către ASP. Astfel,  Agenția Servicii Publice este responsabilă de evidenţa patrimoniului turistic și asigură ținerea Registrului structurilor de primire turistică.

Dosarul pentru clasificarea structurii de primire turistică trebuie să conțină: cererea completată; confirmarea notificării privind inițierea activității de comerț depuse la autoritatea publică locală pe al cărei teritoriu se va desfășura activitatea turistică; confirmarea notificării privind inițierea activității de comerț; schița privind amplasarea structurii de primire turistică, structura, amplasarea și nominalizarea camerelor și a spațiilor de servire a mesei, conform cerințelor stabilite de Guvern; fişa privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare sau de servire a mesei pe categorii; schema de încadrare a personalului și o copie a diplomei de studii superioare de licență/masterat în domeniul turismului sau o copie a certificatului de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională.

Termenul de eliberare a certificatului de clasificare este de zece zile de la data depunerii setului de documente. În cazul modificării dotărilor şi serviciilor, structura este obligată să solicite o nouă clasificare în decursul a zece zile de la apariţia modificărilor. Certificatul de clasificare se eliberează gratuit, pe termen nedeterminat. Agenții economici pot depune dosarele la sediul Agenției Servicii Publice de pe str. Alexandr Pușkin nr.47, etajul 3.

Foto: ASP Facebook

 

 

 

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri. Mai mușlte amănunte în cele ce urmează.

„Povestea oului de Paști”

„Povestea oului de Paști”. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman.

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale, în celel ce urmează, azi, la Infoanunț.

Când, unde și înscrieri la Forumul Economic Iași, cea mai mare platformă de conectare cu mediul de afaceri

Când, unde: Forumul Economic Iași, cea mai mare platformă de conectare cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Est are loc în perioada ...