Patru ambasade noi ale Republicii Moldova vor fi deschise în India, Argentina, Ghana și Irlanda

Date:

Share post:

Patru ambasade noi ale Republicii Moldova vor fi deschise în India, Argentina, Ghana și Irlanda.

Instituirea ambasadelor va asigura o prezență diplomatică mai extinsă a Republicii Moldova în regiunile Asiei de Sud şi Sud-Est, pe continentul african și cel al Americii de Sud. În același timp, vor fi amplificate relațiile internaționale bilaterale și economice, dar și cooperarea pe probleme de interes în cadrul organizațiilor internaționale din care fac parte India, Argentina, Ghana, Irlanda și Republica Moldova.

Deschiderea ambasadei Republicii Moldova în Irlanda este motivată atât de prezenţa a unui număr mare de cetățeni moldoveni în această ţară, cât şi de existenţa unui potenţial vast de cooperare bilaterală în domeniile politic, economic și turistic. De asemenea, prezența unei misiuni diplomatice în Irlanda va permite consolidarea suportului politic și extinderea asistenţei tehnice pentru Republica Moldova în domeniul integrării europene.

În prezent, Republica Moldova are 42 de misiuni diplomatice şi birouri consulare peste hotare.

Autor: Sofia Filip

Foto: Guvernul Republicii Moldova

 

spot_img

Articole asemănătoare

Săptămâna aceasta: Cheia pentru miracole împlinite este

Săptămâna aceasta: Cheia pentru miracole împlinite este... Pentru a afla care este aceasta, cititm textul care urmează. Da, adevărat, cheia este la tine.

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași. Luna decembrie este cunăscută ca fiind și luna cadourilor. Exact din acest motiv nobil, suntem și noi invitați să sprijinim concertul caritabil „Colinde la lumina lumânării”. 

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.